Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Grigoraș: „Poate Reghecampf nu a fost înștiințat! Răduț va evolua la Pandurii în următorul an”

Grigoraș: „Poate Reghecampf nu a fost înștiințat! Răduț va evolua la Pandurii în următorul an”

Antrenorul formației Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraș, a declarat pentru site-ul oficial al clubului că în perioada de pregătire din această vară va testa trei-patru atacanți, unul dintre ei fiind lituanianul Deividas Matulevicius (de la Zalgiris). "Atacanții îi mai aștept. Pe unul îl știm, este Matulevicius, iar alți doi jucători vor veni la începutul pregătirii pentru a-i vedea. Este vorba tot de jucători străini. Vom mai testa niște jucători de atac, din 3-4 sperăm să putem să oprim doi pe care să ne putem baza", a explicat tehnicianul. Lotul echipei Pandurii se va reuni, joi, iar în perioada 18 - 28 iunie va efectua primul stagiu de pregătire centralizată la Poiana Brașov. Cel de-al doilea turneu este programat în Austria, în localitatea Vosendorf, în perioada 2 - 14 iulie. În cadrul acestui cantonament, formația gorjeană va disputa șase partide amicale cu adversari ce urmează a fi stabiliți.
Grigoraș: "Poate Reghecampf nu a fost înștiințat! Răduț va evolua la Pandurii în următorul an"

Antrenorul formației Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraș, a declarat pentru site-ul oficial al clubului gorjean că îl așteaptă pe mijlocașul Mihai Răduț să se alăture lotului la 21 iunie, deși acesta a fost prezent, luni, la reunirea echipei Steaua.

Tehnicianul susține că s-a înțeles cu Răduț, acesta urmând să joace la formația gorjeană în sezonul 2012-2013. Grigoraș consideră că probabil antrenorul echipei Steaua, Laurențiu Reghecampf, nu a fost înștiințat înainte de a reveni din vacanță despre detaliile contractului prin care Pandurii Târgu Jiu l-a cedat pe Mihai Pintilii.

Am vorbit și cu jucătorul (n.r. – Mihai Răduț), am stabilit cu el să se prezinte la noi pe 21 iunie. El a cerut câteva zile în plus libere pentru că el a fost și la naționala de tineret. Am văzut și eu ce a apărut în presă, am auzit ce a spus și Reghecampf la sosirea în țară, dar eu știu detaliile din contractul semnat cu Steaua. Știu că mi s-a spus că îl voi avea pe Răduț un an de zile la Pandurii. Poate Reghecampf nu a fost înștiințat 100 la sută în ceea ce privește detaliile contractului. Steaua este un club profesionist, serios, și nu cred că cei de acolo nu își vor respecta promisiunile. Sunt lucruri care au apărut și în presă, nu cred că vor da înapoi și nu-l vor mai lăsa pe Răduț la Pandurii„, a spus tehnicianul.

Petre Grigoraș a menționat că are încredere în potențialul lui Răduț. „Dacă nu ar veni Răduț, pentru mine e o pierdere, pentru că eu voiam concurență la mijlocul terenului, pentru Voiculeț și Nistor, pentru că, e clar, nu va fi înlocuitorul lui Pintilii. Îmi place foarte mult de Răduț, îmi place stilul, îmi plac calitățile pe care le are și am încredere în potențialul acestui jucător„, a explicat Grigoraș.

sursa: Mediafax