Greu cu fanii, tragic fără ei. Un fost fotbalist din Ghencea își amintește: „Pe vremea mea, Europa League era un eșec! Veneau suporterii peste noi, galeriile, ne băgau în ședință”

Greu cu fanii, tragic fără ei. Un fost fotbalist din Ghencea își amintește:
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCSB nu e Steaua, afirmație probată de avocați și certificată de deciziile tribunalelor, iar consecințele se întind dincolo de evidența de azi în care echipa lui Becali joacă, fără palmares, în Liga 1, iar Steaua București își dispută cel de-al treilea sezon consecutiv în Liga a IV-a, încercând o nouă promovare. Demitizarea echipei lui Gigi Becali a lăsat clubul fără suporteri activi, cei care populează stadioanele, iar acest lucru poate să fie unul dintre motivele pentru care performanțele se țin departe de FCSB.

Cel puțin asta este părerea lui Andrei Prepeliță, fost mijlocaș al echipei lui Gigi Becali, cel care și-a trecut în palmares trei titluri de campion cu FCSB. „Pe vremea mea era presiunea publicului. Veneau suporterii peste noi, aveam ședințe cu fanii, cu galeriile. Acum nu mai au presiunea asta, una bună, pentru că suporterii ne și împingeau de la spate„, a spus actualul jucător al lui FC Argeș într-un interviu acordat ProSport.

Andrei Prepeliță a vorbit și despre pretențiile lui Gigi Becali, raportate la ceea ce se întâmpla în perioada în care a evoluat pentru culorile clubului: „Eu când am plecat de acolo, el nu era foarte mulțumit că am luat titlul în ultima etapă, cu emoții și bătăi de cap. Spunea că de atunci încolo se va ocupa el ca să câștige titlul cu zece etape înainte, să nu mai stea cu emoții. Ceea ce nu s-a întâmplat, evident. El își dorește asta, dar ca să meargă bine afacerea trebuie să câștigi titlul sau să iei locul doi, dar să atingi grupele competițiilor europene. La vremea mea era o tragedie… Țin minte că după ce am pierdut cu Ludogoreț duelul pentru grupele Ligii Campionilor ne-am întors la stadion, în ziua tragerii, nici nu știam cu cine am picat în grupa de Europa League. Nici nu ne mai interesa, așa de mare era supărarea„.

Triplu campion al României cu FCSB și campion al Bulgariei cu Ludogoreț, Andrei Prepeliță și-a început cariera la Slobozia, apoi a mai jucat la FC Argeș, Universitatea Craiova, FCSB, Ludogoreț, Rostov, Chiajna și FC Argeș.

 
Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele