Grecu” aduce titlul!** CFR Cluj – Brașov 1-0

Redactor:
Daniel Lup
Grecu'' aduce titlul!** CFR Cluj - Brașov 1-0
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR a trecut cu bine aseară de testul FC Brașov (1-0), iar Dinamo, Rapid și Vaslui trebuie să bată pentru a se menține la trei puncte de formația lui Paszkany. Revenit după o accidentare, Kapetanos a punctat și a adus-o pe CFR în postura de favorită clară la titlu. Trupa lui Andone joacă sâmbătă seara în deplasare cu Dinamo.

După două meciuri acasă în care CFR a luat nouă goluri, cinci cu Rapid și patru cu Chiajna, Ioan Andone a format un prim unsprezece defensiv cu Brașov, trimițând pe teren doi închizători, Sare și Mureșan. Clujenii au început anemic meciul, iar fanii au început să își critice jucătorii încă din minutul 7, atunci când Camora i-a trimis o pasă înapoi lui Beto. Jucătorii din ofensivă au părut mai apoi cu gândul la ziua de 1 Mai, fiind surprinși de trei ori în poziție de offside: Kapetanos (11), Sougou (16) și Vranjes (18). Bosniacul avea să fie cel care a dat semnalul trezirii, având primul șut pe poartă. În minutul 23 a făcut o fază spectaculoasă, dar șutul său de la 20 de metri a fost scos senzațional de Felguiras! Revenit după trei meciuri, Kapetanos a vrut să arate că nu e degeaba e golgheterul echipei, însă a șutat slab de la 10 metri, după ce a trecut de trei adversari. Jocul s-a închis din nou mai apoi, doar Majernik (41) a mai dat apoi emoții fanilor din Gruia, cu o lovitură de cap peste poartă.

Kapetanos, menajat după gol

De la vestiare clujenii au ieșit mult mai deciși. Kapetanos a avut nevoie de numai două minute pentru a deschide scorul, punctând cu un șut de la 12 metri, după o greșeală a lui Majernik. Cadu putea să închidă meciul peste doar 6 minute, dar Felguiras a parat lovitura de pedeapsă, după un henț făcut de Hadnagy în careu. Andone și-a permis luxul mai apoi să îl scoată de pe teren pe Kapetanos (64), pentru a-l avea cât mai proaspăt posibil cu Dinamo, sâmbătă, în Ștefan cel Mare. Scorul putea să ia proporții, dar Felguiras a scos incredibil de mai multe ori pe finalul partidei. CFR câștigă la limită și ia o opțiune serioasă la titlu mai ales că în etapele 32 și 33 joacă cu Voința Sibiu, respectiv CS Mioveni, două formații deja retrogradate.


CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT

CFR CLUJ: Beto – Panin, Cadu, Maftei, Camora – Vranjes, Sare, Mureșan, Hora – Kapetanos, Sougou

Rezerve: Stăncioiu, Lionn, Piccolo, Ronny, Godemeche, Bastos, Rui Pedro

BRAȘOV: Felgueiras – Velayos, Mejernik, Cr. Munteanu, Cr. Ionescu – Viveiros, Dias, Stângă, Udoji – Hadnagy, Ilijoski

Rezerve: Godinho, Ciupe, Machado, Moutinho, Olariu, Al. Damian, M. Alonso

Arbitri: Ov. Hațegan, R. Ghinguleac, Petruța Iugulescu


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri