Gol sud-american la despărțirea de „Ion Oblemenco”: Brandan a găsit vinclul de la 30 de metri

Redactor:
Cosmin Staicu
Gol sud-american la despărțirea de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cel din urmă gol văzut pe arena legendară a Craiovei a fost unul cu adevărat pe măsura a ceea ce a văzut „Centralul” în istoria sa de aproape o jumătate de secol. Torpila de la 30 de metri trimisă de Brandan a fost un „la revedere” spectaculos spus stadionului pe care Universitatea Craiova a scris una dintre paginile cele mai frumoase ale istoriei fotbalului românesc. Prin ceața care începuse să se lase deasupra terenului, argentinianul a găsit vinclul dintr-o lovitură liberă pe care mulți o vedeau potrivită doar pentru o centrare.

Circa 5.000 de olteni au înfruntat frigul pentru a asista la ultima reprezentație înainte de demolarea arenei și s-au dezghețat după o jumătate de oră, când Băluță a alunecat perfect la capătul centrării lui Vătăjelu. Mijlocașul care a ocupat tocmai postul „victimei” Bancu a savurat golul fluturând tricoul cu numărul 27 în fața tribunei și a camerelor, dedicația fiind evidentă. Trupa lui Cârțu și Săndoi n-a speculat avantajul, fiindcă Târnăcop a încercat o foarfecă în propriul careu și în loc de minge a nimerit un adversar, iar Vașvari a egalat din lovitura de pedeapsă cuvenită.

La reluare, Craiova a pus presiune pe cei doi stoperi ai oaspeților „îngălbeniți” în prima parte și Bawab a obținut eliminarea unuia dintre ei, Ngadeu. Reușita istorică a lui Brandan n-a venit însă pe un forcing al oltenilor, ci tot pe o inspirație a lui Bawab, care a scos un fault la distanța de la care Brandan a putut găsi vinclul lui Lazar. În inferioritate, Botoșaniul n-a avut ispirația și spațiile pentru a reechilibra disputa și Craiova ajunge la al nouăle meci consecutiv fără înfrângere, tot atâtea de când a fost preluată de tandemul Cârțu-Săndoi.

Cârțu: „Ar fi o greșală capitală să se demoleze acum stadionul”

Ambii antrenori au declarat că și-ar dori să se amâne măcar cu o lună demolarea stadionului, până când s-ar termina turul, Sorin Cârțu fiind chiar vehement în acest sens: „Nu cred că ni se poate pune o asemenea piedică, este o lipsă de respect față de munca pe care am depus-o la această echipăm am făcut 17 puncte din 21 și am trecut două tururi de Cupă. Nu are voie nimeni din Craiova să ne dea în cap dacă vor să facem ceva cu această echipă. Ar fi o greșeală capitală, o gafă incomensurabilă”.

Pe de altă parte, primarul Lia Olguța Vasilescu a asistat la meci și a confirmat la final că vor începe imediat lucrările de demolare a arenei.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…