Goga explică de ce a refuzat Universitatea: „Nu puteam să stau după Lemnaru”

Goga explică de ce a refuzat Universitatea:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Dorin Goga a explicat de ce a ales să joace pentru ASA Târgu Mureș și să refuze oferta lui „U” Cluj.
  • Atacantul a fost legitimat ultima dată în China, la Harbin Yteng.

Jucătorul care a marcat 33 de goluri în Liga 1, Dorin Goga, a decis în ultima clipă să semneze cu ASA Târgu Mureș, pentru un sezon, după ce a fost și în negocieri cu Universitatea Cluj. Goga ar fi ales echipa la care a început fotbalul, dar oficialii lui „U” i-au spus să aștepte până la finalizarea transferului lui Valentin Lemnaru la Steaua pentru a semna angajamentul cu „șepcile roșii”, fapt care l-a deranjat pe jucător.

„Cei de la ASA au fost foarte profesioniști în tot ceea ce a însemnat negocieri și am ales să vin la ei. Oferta lui „U” Cluj era să mai amân răspunsul pentru ASA și nu puteam să accept. Cred că transferul meu depindea de plecarea lui Lemnaru”, a confirmat Goga pentru ProTv.

Al 8-lea campion din lot

ASA Târgu Mureș avea deja șapte jucători care au cucerit cel puțin un titlu de campion în carieră, iar, odată cu transferul lui Dorin Goga, numărul campionilor a crescut la opt. Atacantul de 30 de ani a luat chiar eventul, în sezonul trecut, cu Dinamo Tbilisi, în Georgia.

„Și eu sunt campion și poate de aceea am venit aici. Am vrut să mă întorc acasă. Nu a fost exact cu mă așteptam în China. Am văzut că este un lot cu multă calitate și putem face un sezon bun. Va fi un an greu însă pentru că retrogradează șase echipe”, a declarat Goga. Acesta ar putea debuta pentru ASA chiar în meciul cu Universitatea Cluj, de sâmbătă, de la ora 18:30, în prima etapă a Ligii 1.

33 de goluri a marcat Goga, în Liga I pentru „U” Cluj, Poli Timișoara și Rapid, în 121 de partide

8 campioni are ASA Târgu Mureș în lot: Stăncioiu, Gabi Mureșan, Hora, Ibeh, Sălăgeanu, Goga, N”Doye și Zicu

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup