Giuleștiul e în sărbătoare, după remiza obținută la Ploiești. Idolul tribunelor a împlinit 37 de ani. Pancu: „Dacă ne zicea cineva că luăm un punct, semnam cu toții și plecam acasă”

Giuleștiul e în sărbătoare, după remiza obținută la Ploiești. Idolul tribunelor a împlinit 37 de ani. Pancu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapid a produs surpriza etapei sâmbătă seară, smulgând un punct nesperat pe un teren extrem de greu, la Ploiești, scor 0-0. Giuleștenii ar fi putut chiar să câștige, dar golul înscris de Ciolacu a fost anulat de arbitru pentru fault în atac.

La final, suporterii din Grant au declanșat fiesta, știută fiind rivalitatea cu „lupii”, dar și pentru că idolul tribunelor, Daniel Pancu, împlinește duminică 37 de ani. Vizibil emoționat, atacantul Rapidului a ținut să le mulțumească fanilor pentru suportul și atașamentul incredibil, ulterior analizând meciul propriu zis.

Le mulțumesc suporterilor că mi-au cântat la mulți ani„, și-a început jucătorul discursul, pentru ca apoi să demonstreze un fair-play și o maturitate de invidiat. Deși colegii săi s-au grăbit să critice arbitrajul pentru golul eronat, Pancu a rămas cu picioarele pe pământ, explicând de ce Rapidul trebuie să fie mai mult decât mulțumit cu rezultatul de pe tabelă.

A fost un punct nesperat, pentru că valoarea loturilor nu e egală. Puteam produce o mare surpriză dacă am fi câștigat. Dacă ne spunea cineva înainte de meci că ne dă un punct la Petrolul, semnam cu toții și plecam acasă. Am jucat precum Grecia la Campionatul European. Am făcut antijoc pentru că asta e singura modalitate pentru a obține puncte. Sperăm ca după pauza prilejuită de echipa națională să arătăm și mai bine„, a punctat Pancone.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA:
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA: "Noi nu avem aşa ceva"
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…