Gigi i-a „desenat” lui Ilie apărarea, dar nu renunță la favoritul lui!** Exclusiv A negociat cu altă echipă, dar Steaua i-a oferit prelungirea: un norocos după campania de iarnă

Gigi i-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Venirea lui Chiricheș la Steaua și concurența mare din apărare nu îl sperie pe Valentin Iliev. Bulgarul este dispus să lupte pentru titularizare alături de ceilalți patru fundași centrali și își va prelungi contractul cu roș-albaștrii pentru încă un sezon. Vechea înțelegere a lui Iliev urma să expire în această vară.

Gardoș, Martinovic, Geraldo, Chiricheș și Iliev sunt variantele din care antrenorii Stelei vor fi nevoiți să aleagă maxim două nume pentru posturile de fundaș central. În condițiile în care Gigi Becali și-a declarat deja public favoriții, pe Chiricheș și pe Gardoș, viitorul bulgarului Iliev a devenit incert. Cu toate acestea, surse apropiate fotbalistului au mărturisit pentru ProSport că acesta s-a înțeles deja cu Becali pentru prelungirea contractului. Lui Iliev i s-a oferit prelungirea cu 12 luni a actualului contract, înțelegerea urmând să îi aducă în cont tot 150.000 de euro anual.

A negociat și cu ȚSKA Sofia

Până la perfectarea noii înțelegeri cu Steaua, Valentin Iliev a purtat o rundă de negocieri și cu fostul său club. Astfel, potrivit presei de la sud de Dunăre, fundașul de 31 de ani s-a întâlnit weekendul trecut cu Dragoljub Simonovic, managerul general al celor de la ȚSKA Sofia. Bulgarii au încercat să-l reînregimenteze pe fundaș, profitând de aglomerarea din apărarea Stelei, însă tentativa lor nu s-a concretizat. Se pare că alegerea lui Iliev a fost datorată șansei de a evolua cu Steaua în primăvara europeană, traseul lui ȚSKA în Europa League fiind curmat în preliminarii chiar de actuala sa echipă.

850 de mii de euro este valoarea lui Valentin Iliev în momentul de față, potrivit transfermarkt.com

19 meciuri a jucat Iliev pentru Steaua în toate competițiile, reușind să înscrie un gol

Geraldo nu e la fel de norocos

Cu toate că fundașul portughez a declarat recent că își dorește să rămână la Steaua, viitorul lui Geraldo Alves este incert. „Sunt dispus să renegociez, echipa la care joc este prima mea opțiune. Totuși, o să mă interesez să văd și alte variante, pentru că sunt un jucător profesionist și e normal”, a spus fotbalistul de 31 de ani la revenirea în țară.

Cu toate acestea, lui Geraldo nu i se va mai propune prelungirea contractului din pricina salariului mare pe care îl încasează, aproximativ 300.000 de euro anual. El a intrat în ultimele șase luni de contract.

Geraldo-Gardoș ar trebui să fie cuplul de fundași centrali la Steaua. Iliev e lent și le cam comite
Adrian Bumbescu, fostă glorie la Steaua

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…