Gigi Becali pregătește poate cel mai tare transfer de când e la Steaua:** „Va fi mai bun ca Adi Mutu!” A fost campion la juniori în Spania! Când vine în Ghencea

  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Maxim este una dintre surprizele frumoase ale acestui sezon, iar Mihai Georgescu, antrenorul său, pariază că va ajunge mare

Mijlocașul Pandurilor a avut un traseu interesant în carieră. Primul care i-a remarcat talentul a fost Mihai Georgescu, pe vremea când acesta era antrenor la Școala de Fotbal „Nicolae Dobrin”: „Formam o nouă generație, iar printre acei copii l-am găsit și pe el. Era la CSS Piatra Neamț și avea doar 1.48 metri„, își aduce aminte acesta.

Primul său antrenor a plecat apoi la Școala de Fotbal „Ardealul”, unde l-a luat și pe Maxim, iar de acolo a ajuns la Espanyol. În Spania, acesta a reușit să câștige titlul de campion al Spaniei la sub 19 ani și a făcut rapid pasul la echipa mare. O accidentare l-a forțat însă să revină în țară, iar printre variante au fost Pandurii, „U” Cluj și Rapid. A ajuns la formația lui Grigoraș, iar evoluțiile sale l-au adus în atenția Stelei, care intenționează să-l transfere în vara următoare.

Toate amănuntele carierei lui Alex Maxim sunt dezvăluite în ediția de luni a ProSport-ului, într-un interviu în care Mihai Georgescu pariază că tânărul mijlocaș va ajunge mai mare ca Mutu: „E mai echilibrat”. Care sunt principalele calități ale jucătorului de 22 de ani, de ce promite să ajungă mai mare decât Mutu, cum este Steaua aproape de o adevărată lovitură și cum a fost aproape de o echipă mare din Spania, luni, în ProSport.

Pe aceeași temă
Cât chin! Cum se spală concurenţii de la Asia Express, de fapt? Ce condiţii...

Infractorii români din Viena, chef uriaş cu manele şi bunătăţi transmis în direct din puşcărie. „Criminalii petrec din banii daţi de noi pe impozite” VIDEO

STUDIU Tratamentul COVID-19 obţinut de la o lamă numită Fifi are rezultate promiţătoare. Cum acţionează nanocorpii

Adi Popa și-a găsit echipă! Cu cine s-a înțeles fostul jucător al FCSB-ului

Cele mai bune SUV-uri mici. NOI sau RULATE, mașinile astea merită fiecare bănuț

Loredana Groza, luată cu ambulanţa la scurt timp după ce a participat la nunta Simonei Halep… >

HALEP a anunţat despărţirea din luna de miere. Toţi fanii sunt în stare de ŞOC

Mama ucigașă a băgat-o pe Sofia în mașina de spălat! Filmarea șocantă descoperită în telefonul femeii

Zodiile care primesc VEȘTI CUTREMURĂTOARE la începutul săptămânii

MISTERUL celebrului CRANIU cu urechi a fost în sfârșit ELUCIDAT după sute de ani. „Este ceva ULUITOR”

Și-a prins soția cu un alt bărbat. Răzbunarea soțului a fost „diabolică” - FOTO

S-a detonat BOMBA! S-au despărţit. Halep tocmai a anunţat separarea

Gina Pistol, la un pas să-l părăsească pe Smiley! Ce i-a făcut artistul e cu adevărat ȘOCANT

Cutremur total! DIVORȚEAZĂ cea mai bogată româncă din lume! A fost măritată cu un super miliardar

Scandal major în jurul vaccinării. Oamenii de ştiinţă demisionează în masă

Ce se întâmplă în corpul tău după 3 cești de cafea. Ora la care e indicat să bei ultima cafea

Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre:
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Un stat UE le-a recomandat cetățenilor „să scape” de telefoanele chineze

Simona Halep se desparte de Darren Cahill, antrenorul care a dus-o pe locul 1 mondial

BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
Cât de valoroasă e, de fapt, Emma Răducanu? Cel mai mare antrenor din istorie a dat răspunsul

Secretul din spatele succesului „Așii Amanetului”. Ce avere avea „Bătrânul” înainte să moară

Daria, fiica cea mică a lui Romică Țociu, vrea să meargă la studii în străinătate. Ce părere are actorul de această decizie / VIDEO

Dezvăluiri bombă în familia Becali! A avut o amantă și a lăsat-o însărcinată

Cele mai bune anvelope de iarnă în 2021 după distanța de frânare pe zăpadă

FOTO. Dana Săvuică, în costum de baie la 51 de ani! Cum arată fosta vedetă Playboy

FOTO. Antonia, selfie-uri interzise cardiacilor, într-un costum de baie prea mic pentru formele ei generoase! `Sunt jalnică`