Gigi Becali le bate obrazul celor de la CFR Cluj: „Un jucător de bază de la ei voia să vină la mine, dar eu nu pot să fac așa ceva”

Gigi Becali le bate obrazul celor de la CFR Cluj: „Un jucător de bază de la ei voia să vină la mine, dar eu nu pot să fac așa ceva”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali s-a declarat dezamăgit de faptul că CFR Cluj a negociat și a semnat cu portarul Cristian Bălgrădean (31 de ani), așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, și a dezvăluit că a fost pus și el în aceasă situație, dar a refuzat.

Patronul FCSB nu a vrut să spună despre ce jucător este vorba, dar a oferit un indiciu cu privire la postul său și ar putea fi vorba despre Ciprian Deac (34 de ani) sau Damjan Djokovic (29 de ani), jucători care au fost în vederile roș-albaștrilor în ultimul timp.

„Unul dintre jucătorii CFR-ului, jucător de bază, de la mijlocului terenului, cu care s-au câştigat titluri, voia să vină cu impresarul la mine la palat. Nu îi dau numele. Aveau meci cu Astra şi voiau să vină la mine, dar eu nu am acceptat. Nu se poate aşa ceva, eu sunt la luptă directă cu ei, nu pot să fac aşa ceva”, a spus Gigi Becali, la Pro X.

Becali îi acuză pe clujeni de corupție

„O să fac o plângere. O să vorbesc cu un avocat să vedem. O să-i spun să facă o plângere cu un articol de corupție. N-am mai văzut așa ceva. Să semnezi cu un portar și ăla să stea și în poartă. Dacă nu primeam mesajul că Bălgrădean a semnat, noi îl foloseam în continuare. Mi-a zis că urma să-mi spună înaintea meciului cu CFR Cluj”, a mai spus Gigi Becali

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…