Gigi Becali ar putea da lovitura anului: „I-aș da 2 milioane de euro salariu, nu exagerez. Să vă spun de ce”

Alin Grigore
Gigi Becali ar putea da lovitura anului: „I-aș da 2 milioane de euro salariu, nu exagerez. Să vă spun de ce”

Basarab Panduru (49 de ani) e sigur că Dan Petrescu e omul cu noroc de la CFR Cluj și îi propune lui Gigi Becali să-l aducă la FCSB și chiar să-i ofere un salariu astronomic pentru Liga 1: 2 milioane de euro.

„Eu dacă aș fi în locul Craiovei sau FCSB-ului aș face tot posibilul să-l iau la anul pe Dan Petrescu de la CFR Cluj. Să-i las să-și pună alt antrenor, dar să-l iau de acolo și i-aș da, nu exagerez cu nimic, 2 milioane de euro salariu pe an. Știți de ce? Pentru că o să îmi aducă mult mai multe milioane pe urmă. Eu o să-i dau banii ăștia pentru că o să-mi crească jucătorii, și când o să-i vând, o să-i vând cu mult mai mulți bani decât valorau ei înainte să vină Petrescu.

Nu am treabă că îi dau lui 2 milioane, treaba mea este cât o să câștig cu Petrescu. Păi eu vreau să câștig 20 de milioane, dar să nu-i dau lui nimic? Toți jucătorii, 100% vor valora mai mult”, a declarat Basarab Panduru la Telekom Sport.

Dan Petrescu in meciul de fotbal dintre CFR Cluj si FCSB, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, disputat pe Stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj Napoca, duminica 2 februarie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Dan Petrescu poate ajunge la al treilea titlu consecutiv

Dan Petrescu (52 de ani) a câștigat ultimele două campionate cu CFR Cluj, iar acum e lider în Liga 1 și se apropie către al treilea titlu consecutiv cu echipa ardeleană. De-a lungul carierei a mai câștigat campionatul cu Unirea Urziceni (2008-2009) și Cupa României (2007-2008). În plus, va evolua cu CFR Cluj, joi, în returul 16-imilor din Europa League, cu Sevilla. În tur, cele două formații au terminat la egalitate, 1-1, la Cluj.

Dan Petrescu a fost în tratative cu Gigi Becali în mai multe rânduri, dar antrenorul nu s-a înțeles cu patronul FCSB pentru că acesta din urmă i-a transmis direct că vrea să se implice activ la echipă. „Bursucul” n-a fost de acord și totul a căzut!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]