Gigi Becali a anunțat ce se întâmplă cu Harlem Gnohere, după transferul lui Adrian Petre!

Liga 1
Gigi Becali a anunțat ce se întâmplă cu Harlem Gnohere, după transferul lui Adrian Petre!

Gigi Becali și-a îndeplinit dorința de a-l transfera la FCSB pe Adrian Petre (22 de ani) și a anunțat ce se întâmplă cu celălalt atacant al roș-albaștrilor, Harlem Gnohere (31 de ani).

Finanțatorul FCSB-ului se chinuie de ceva timp să îl transfere pe Adrian Petre de la Esbjerg, Danemarca. În momentul actual, FCSB îi are ca atacanți „pur-sânge” doar pe francezul Harlem Gnohere (31 de ani) și pe tânărul Cristian Dumitru (18 ani), care nu a prins niciun meci în tricoul FCSB-ului, în acest sezon, după revenirea de la Academica Clinceni, unde a fost împrumutat. Ioan Hora (31 de ani) a plecat și el în această iarnă, la Gaz Metan Mediaș.

Harlem Gnohere a marcat șase goluri în 16 partide jucate pentru FCSB în actuala ediție a Ligii 1, dar nu l-a mulțumit pe patron. Mai mult decât atât, în pauza competițională din această iarnă, francezul a fost la un pas de a se transfera în Egipt, dar mutarea a picat pe ultima sută de metri. Totodată, nici forma fizică a lui Gnohere nu îi încântă pe cei din staff-ul tehnic al roș-albaștrilor.

„Nu pleacă Ghohere! Unde să plece? Nici nu am ofertă. Rămâne la echipă. Acum nu mai vând pe nimeni! De ce să vând? Nu pleacă niciun jucător”, a declarat Gigi Becali, potrivit gsp.ro.

2 milioane de euro este cota de piață a lui Harlem Gnohere, potrivit Transfermarkt

Cine este Adrian Petre

Cătălin Sărmășan, reprezentantul lui Adrian Petre, a confirmat în exclusivitate pentru ProSport că tânărul atacant a ajuns la o înțelegere cu vicecampioana României: „Da, mâine semnăm cu FCSB”. DETALII AICI

Originar din Arad, Adrian Petre a plecat la Esbjerg, în Danemarca, în iulie 2017, de la UTA (Liga 2), în schimbul sumei de 500.000 de euro.

Tânărul atacant a crescut la Atletico Arad, echipă de la care a făcut pasul la echipa U19 din cadrul clubului UTA, în iulie 2014. A debutat ulterior la echipa mare, în septembrie 2015.

5 goluri a reușit Adrian Petre în cele 19 meciuri jucate pentru Esbjerg în acest sezon

1,3 milioane de euro este cota lui Adrian Petre conform Transfermarkt

29 de goluri a marcat Adrian Petre în cele 39 de meciuri jucate pentru UTA între 2015 și 2017

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]