Gigi a anunțat „un plan extraordinar din iarnă!” UITE ce pregătește Becali! Cum vrea să revitalizeze Steaua

Gigi a anunțat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Hagi, la Steaua! Formulă avansată de cel puțin două ori în fiecare tur de campionat, în special în momentele în care, din varii motive, antrenorii de moment ai roș-albaștrilor par să nu mai facă față situației. Totuși, dacă până acum numele Hagi era folosit doar pentru a pune presiune pe tehnicieni, sezonul ratat al Stelei i-ar putea da o șansă „Regelui”. Paradoxal, locul 8 și eliminarea din Cupă sunt elementele care l-ar putea convinge pe Hagi să accepte revenirea la Steaua.

Un rol important în realizarea acestei mutări îl are Teia Sponte. Apropiat al lui Gigi Becali, machedonul este văzut de mulți a fi cel mai de preț sfătuitor al omului cu banii de la Steaua. Tot Teia este cel mai aprig susținător al ideii cu revenirea lui Hagi. „Suntem într-o situație proastă, dacă ne bate Dinamo, ajungem la 14 puncte față de ea. Cred că în situația asta am putea să îi acordăm încredere lui Gică, mai ales că el a spus mereu că va accepta să preia o echipă din mers doar dacă nu va avea presiunea rezultatelor imediate”, s-a confesat acesta apropiaților.

Frica de un nou eșec
Cu toate că nu o spune public, Gigi Becali nu mai are speranțe că Ilie Stan va reuși să revitalizeze Steaua. Totuși, patronul nu are mare încredere nici în abilitățile de antrenor ale lui Hagi. „Gigi ar fi de acord să îi mai dea o șansă, însă îi este teamă de un nou eșec al nașului său”, au mărturisit apropiații lui Becali. Acesta este capitolul la care lucrează intens Teia Sponte. Având un nivel de influență mare asupra hotărârilor lui Gigi, omul de afaceri i-a prezentat patronului Stelei toate avantajele unei reveniri a lui Hagi: lovitură de imagine, remedierea definitivă a certurilor dintre cei doi, pacea cu suporterii, precum și înlesnirea întoarcerii în Ghencea.

Iordănescu, aliatul lui Teia

O mână de ajutor în îndeplinirea visului „Hagi la Steaua” va veni și de la Anghel Iordănescu. „Generalul” are puterea să îi convingă atât pe Becali, cât și pe fostul căpitan al naționalei să lucreze împreună. De altfel, ProSport a prezentat în urmă cu o lună condițiile în care „Tata Puiu” ar reveni în conducerea clubului, iar printre acestea se număra și reîntoarcerea lui Hagi. Mai mult, instalarea cuplului Hagi – Iordănescu ar face ca problema cu Armata, legată de revenirea în Ghencea, să se transforme într-o simplă formalitate.


11 meciuri a bifat Hagi ca antrenor al Stelei în vara lui 2007

6 victorii a obținut Steaua cu „Regele” pe bancă, trei remize și două înfrângeri


Miza pe copii și juniori
Subiect esențial în toate discuțiile pornite la TV de către Gică Hagi, reînființarea unui centru puternic de copii și juniori ar prinde contur odată cu venirea sa la Steaua. Apropiații lui Gigi Becali au deja în plan aducerea lui Leo Strizu pentru coordonarea acestui proiect, fostul antrenor de la Steaua II având deja rezultate bune atunci când se ocupa de puștii roș-albaștrilor.

Steaua și Viitorul, variantele lui Hagi
În acest moment, pentru „Rege” există două variante prin care poate reveni pe banca unei echipe din Liga I. În primul rând, întoarcerea la Steaua. În aceste condiții, Viitorul Constanța, club pe care Hagi îl patronează, nu ar mai ținti promovarea și ar funcționa ca un fel de echipă secundă a Stelei. Viitorul este pe primul loc în seria I a Ligii a II-a și favorită la promovare. O eventuală colaborare între academia lui Hagi și cea a Stelei se poate transforma în argument prorevenire la Steaua. Altă posibilitate pentru Hagi este preluarea postului de principal la Viitorul. Este varianta „soft”, care i-ar permite lui Hagi să antreneze la nivel înalt în condițiile promovării echipei. Un alt argument pro-Viitorul ar fi că acolo „Regele” este propriul său șef și că ar beneficia de liniștea pe care nu a reușit să o găsească în altă parte.


Nu îmi va fi ușor să refuz Steaua dacă mi se va mai propune vreodată postul de antrenor. Totuși, o să mă gândesc mai bine
Gheorghe Hagi, aprilie 2011

Discut des cu Gigi, dar nu aș lua Steaua de la mijlocul drumului
Gheorghe Hagi, august 2011

Dacă Viitorul promovează în Liga I, eu voi antrena echipa
Gheorghe Hagi, octombrie 2011

Hagi se va întoarce la Steaua anul viitor
Giovani Becali, octombrie 2011

Dacă echipa merge rău, vine Hagi, dacă nu, rămâne Ilie Stan
Gigi Becali, octombrie 2011

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…