Gică Popescu, primul om pe care Ponta susține că îl va grația dacă ajunge președinte, a putut vota. Gigi Becali și Copos nu au avut voie

Redactor:
Florin Marian
Gică Popescu, primul om pe care Ponta susține că îl va grația dacă ajunge președinte, a putut vota. Gigi Becali și Copos nu au avut voie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alegerile prezidențiale au fost urmărite cu mult interes de către Gică Popescu și familia acestuia. Încarcerat în primăvara acestui an, după ce a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare pentru evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani în Dosarul Transferurilor, fostul fotbalist și-a putut exercita dreptul de vot.

Victor Ponta a declarat în mai multe rânduri că îl va grația pe fostul internațional român dacă va ajunge președintele României. Lui Popescu i s-au interzis pentru un an și anumite drepturi în condamnarea pe care a primit-o, dar acestea se referă doar la „dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice”, „dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat” și, în sfârșit, „dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii”.  El a făcut în prealabil cerere la conducerea Penitenciarului Rahova de a-și exercita dreptul de vot.

11 deținuți de la Poarta Albă au refuzat să voteze

La fel ca și Gică Popescu, alți condamnați în Dosarul Transferurilor au putut vota duminică. Ei sunt Victor și Ioan Becali, Cristi Borcea, Jean Pădureanu, Mihai Stoica și Gigi Nețoiu. George Copos nu a beneficiat de acest drept, deoarece el a fost privat de acest lucru în condamnarea  din „Dosarul Loteria”.

La rândul său, Gigi Becali, închis la Poarta Albă nu a avut voie să voteze. În penitenciar au fost trei urne mobile. Din cele 1.500 de persoane încarcerate, doar 1.061 au drept de vot, dar 11 dintre cei din ultima categorie au refuzat să participe la scrutin.     

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…