Gică Popescu, după ce Viitorul – Academica Clinceni a fost amânat: „Nimeni nu vrea să își asume acest risc!”. Ce le-au transmis medicii constănțenilor și câte teste sunt de fapt invalide

Gică Popescu, după ce Viitorul - Academica Clinceni a fost amânat: „Nimeni nu vrea să își asume acest risc!”. Ce le-au transmis medicii constănțenilor și câte teste sunt de fapt invalide
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Popescu (52 de ani), președintele echipei FC Viitorul, a oferit detalii despre cauzele amânării meciului cu Academica Clinceni.

Partida dintre FC Viitorul și Academica Clinceni trebuia să se joace vineri, 10 iulie, de la ora 18:00, însă a fost amânată din cauza unor teste pentru coronavirus invalide, pentru a doua zi, sâmbătă, 11 iulie, de la ora 15:00.

Gică Popescu: „7 din 36 de teste sunt neconcludente”

Deși s-a vorbit inițial despre șase astfel de teste, Gică Popescu a anunțat că șapte oameni de la Viitorul așteaptă încă rezultatele. Oficialul susține că nu știe despre cine este vorba și că pot fi atât fotbaliști din lotul lui Gică Hagi, cât și oameni din staff.

„Nimeni nu vrea să își asume începerea jocului, pentru că riscăm ca unul dintre cele șapte teste să fie pozitive. Mâine dimineață vom avea noile rezultate. (n.r. Sâmbătă, ora 15:00) E singurul interval orar când putem să jucăm și meciul să fie televizat.

Supărați suntem si noi, pentru că eram pregătiți pentru acest joc. Programul acestei săptămâni a fost făcut pentru a juca meciul la ora 18.

Așa cum ne-a spus și doctorul, proabil că masa recoltată nu a fost suficientă și de accea testele au ieșit neconcludente. Nu ne-au dat numele, nu știm despre cine este vorba, pot fi și maseuri. Șapte persoane dintre cele 36 testate sunt neconcludente. Nimeni nu își asumă acest risc de a juca și cineva să fie pozitiv”, a spus Gică Popescu, la Digi Sport.

Academica Clinceni, probleme cu cazarea

Sorin Paraschiv, directorul sportiv al clubului Academica Clinceni, s-a declarat dezamăgit de situația în care echipa lui Ilie Poenaru a fost pusă și s-a arătat îngrijorat de faptul că va fi dificil ca Academica să găsească cazare din scurt, pe litoral, în weekend.

„Eram pregătiți de joc, suntem dezamăgiti pentru că trebuie să mai stăm încă o seară, nu este vina noastră că nu le-au venit rezultatele testelor. De antrenament nu este problemă, mai greu este cu cazarea, pentru că noi am părăsit hotelul, este Constanța, este weekend, va trebui să dăm telefoane să vedem dacă mai sunt camere libere”, a spus Sorin Paraschiv.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen