Gică Hagi s-a decis! Dacă nu se întâmplă asta, pleacă de la Viitorul

Gică Hagi s-a decis! Dacă nu se întâmplă asta, pleacă de la Viitorul
Gică Hagi s-a decis! Dacă nu se întâmplă asta, pleacă de la Viitorul

Gică Hagi a luat primele măsuri cu privire la noua strategie pe care vrea să o implementeze la Viitorul Constanța. „Regele” este gata să se bată de la egal la egal cu marile forțe ale României, să facă din echipa de la malul mării o favorită la câștigarea campionatului. Totuși, dacă nu reușește să își îndeplinească obiectivul, pleacă. „Să vedem dacă reușim. Dacă nu, o să meargă înainte echipa, dar nu cu mine pe bancă„.

Gică Hagi a mărit, se pare, bugetul Viitorului. Va crește salariile și este decis să nu mai vândă jucători în Liga 1, ci doar în afară. Mai mult, el anunță și transferuri de la echipele din campionat, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. „Nu mai dorim să vindem în țară, vrem să dam unul, doi, trei jucători în străinătate. În rest, vrem să luptăm cu cei mai buni din România. Suntem de câțiva ani împreună, avem experiență. Pe termen mediu, aș vrea ca Viitorul să ajungă în primele 4 cluburi din România. În unele privințe suntem deja acolo, în altele nu.

Vrem să întărim academia, s-o dezvoltăm și mai bine, iar la echipa mare să nu mai dăm jucători în țară, să dăm numai afară. Din țară, vrem să luăm jucători pentru a putea concura cu echipele care au un statut. Asta e ideea mea, încerc să merg pe ea! Să vedem dacă reușim. Dacă nu, o să meargă înainte echipa, dar nu cu mine pe bancă„, a spus Hagi la Pro X.

Viitorul Constanța are un început bun de sezon în Liga 1. După 9 etape se situează pe locul 2, cu 18 puncte, dar la mică distanță de liderul CFR Cluj. Diferența e de doar două puncte și pentru ambele echipe urmează etape tari. Mai mult, campioana României este calificată și în grupele Europa League.

Următoarele 3 etape pentru Viitorul și CFR Cluj:

  • etapa 10: FCSB vs. CFR; Viitorul vs. Poli Iași
  • etapa 11: CFR vs. Gaz Metan; Craiova vs. Viitorul  
  • etapa 12: Viitorul vs. CFR

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania