Gheorghe Chivorchian a anunțat patru transferuri la Juventus București: „Mai căutam, mai căutăm! Nu ne oprim aici!”

Gheorghe Chivorchian a anunțat patru transferuri la Juventus București:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele clubului Juventus București, a anunțat, sâmbătă, că fotbaliștii Ciprian Petre, Dan Bucșa, Alexandru Benga și Cătălin Țîră au semnat cu formația nou-promovată în Liga 1.

„Ciprian Petre, Dan Bucșa, Alexandru Benga și Cătălin Țîră au semnat. Cei patru și Simon Măzărache, pe care l-am împrumutat de la Craiova, au venit până acum. Dar mai căutăm, mai căutăm. Nu ne oprim aici”, a declarat președintele clubului Juventus București, Gheorghe Chivorchian, pentru MEDIAFAX.

În vârstă de 36 de ani, Ciprian Petre evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv, iar de-a lungul carierei a mai jucat la Jiul Petroșani, Unirea Urziceni, Gloria Bistrița și, între 2011 și 2017, la Gaz Metan Mediaș.

Mijlocașul defensiv Dan Bucșa (28 de ani) și-a început cariera la Dinamo și a mai trecut pe la Universitatea Cluj, SV Bergisch Gladbach 09, Gyor ETO, ASA Târgu Mureș, Petrolul Ploiești și Hapoel Bnei Lod, din liga a doua israeliană. Bucșa are în palmares o Cupă a României cucerită cu Dinamo, în 2012, și o Supercupă, pe care a obținut-o împreună cu ASA, în 2015.

Un alt jucător ajuns la Juventus București este fundașul central Benga, ultima dată la Ermis Aradippou, pentru care a strâns 27 de partide, un gol și două pase decisive în sezonul recent încheiat la primei ligi din Cipru. FC Brașov, FC Săcele, Forex Brașov, Petrolul Ploiești, Oțelul Galați, Botev Plovdiv și FK Qabala sunt celelalte formații pentru care a mai jucat fotbalistul în vârstă de 28 de ani.

Juventus București s-a înțeles și cu un atacant, Cătălin Țîră, care a înscris trei goluri în 12 meciuri disputate în stagiunea trecută a Ligii a 2-a, la Dunărea Călărași. În vârstă de 22 de ani, Țîră și-a făcut junioratul la Dinamo, Udinese și Lazio, după care a jucat la ADO Den Haag, FC Brașov, Concordia Chiajna, Rapid București și Neftchi Baku. Țîră a fost selecționat de două ori la reprezentativa de tineret a României.

Mediafax

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele