Gaz Metan, fără victorie din etapa a 16-a. Dulca: „Sunt frustrat și supărat. Am pierdut dintr-un gol de generic”

Gaz Metan, fără victorie din etapa a 16-a. Dulca:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gaz Metan este, fără îndoială, una dintre cele mai ghinioniste echipe din Liga 1. După ce, în etapa trecută, elevii lui Dulca au pierdut cu ACS Poli, scor 0-1, deși au ratat două penalty-uri, jucând în „10” din minutul 2, astăzi au trebuit să se recunoască învinși, cu același scor, în duelul de la Vaslui.

În ciuda unui echilibru evident, moldovenii s-au impus pe final, dintr-o execuție extraordinară a lui Viveiros, spre nemulțumirea tehnicianului din Mediaș, care nu găsește explicații pentru seria neagră a echipei sale.

Deși jucătorii săi evoluează cu mult entuziasm și respectă sarcinile de joc, Dulca nu a mai simțit gustul victoriei  din etapa a 16-a, când a reușit să se impună în fața CFR-ului, motiv evident de frustrare, după cum singur recunoaște. Chiar și așa, formația din Mediaș este liniștită pentru moment din punct de vedere al emoțiilor pentru retrogradare, având încă șase lungimi distanță față de prima formație aflată sub linie.

Am pierdut după o execuție foarte frumoasă, am primit un gol de generic. Nu am ce să comentez vis-a-vis de joc. Orice punct contează, sunt frustrat și supărat pentru că nu am mai câștigat de foarte mult timp. Urmează un meci important cu Viitorul, partidă pe care trebuie neapărat s-o câștigăm. A fost un meci special pentru că am petrecut doi ani frumoși la Vaslui. E clar că jocul lor nu arată la fel ca cel din tur când îl aveau pe Sânmărtean. Nu comentez arbitrajul, nu prea mai ai ce să spui când primești un asemenea gol„, a declarat Cristi Dulca la DigiSport.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen