Gane și-a pierdut entuziasmul, dar nu și speranța:** „Vom lupta, cât timp mai avem matematic șanse”

De cealaltă parte, antrenorul echipei CS Severin, Ionel Gane, a afirmat că formația sa va lupta atâta timp cât mai are șanse matematice de menținere în Liga I.
Gane și-a pierdut entuziasmul, dar nu și speranța:** "Vom lupta, cât timp mai avem matematic șanse"

De cealaltă parte, antrenorul echipei CS Severin, Ionel Gane, a afirmat că formația sa va lupta atâta timp cât mai are șanse matematice de menținere în Liga I.

„Ne-am pus mari speranțe în acest joc, am început foarte bine partida, dar din păcate am ratat două-trei ocazii foarte bune. Din nefericire am primit gol la finalul primei reprize și chiar dacă am încercat în partea a doua să revenim au venit golul doi și eliminarea pe care nici acum nu o înțeleg. Știu că este foarte greu, dar vom lupta atâta timp cât matematic avem șanse să ne salvăm”, a precizat Gane.

Formația Oțelul Galați a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa CS Turnu Severin, într-un meci din etapa a XXVI-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Stromajer ’45 și Astafei ’55.

Sursa: Mediafax
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]