Găman: „Nu vreau la Steaua”

Valerică Găman (foto) este conștient că, prin vânzarea sa, clubul și‑ar mai putea acoperi „găurile" financiare. Totuși, acesta spune că ar vrea să se transfere în străinătate și nu la Steaua, acolo unde este dorit de Gigi Becali. „Conducerea va hotărî ce se va întâmpla și, dacă va fi să plec, sper ca prin vânzarea mea să ajut clubul să supraviețuiască. Eu aș prefera să plec în străinătate. Nu aș vrea la Steaua, iar dacă nu voi pleca nici afară, rămân la Craiova", a declarat Găman. Acesta regretă că Știința a ajuns într-o situație critică: „E neplăcută situația, așteptăm să se rezolve lucrurile. Sper să se îndrepte situația, pentru că este păcat ca orașul ăsta să nu aibă o echipă în Liga I, o echipă bună". În schimb, Mihai Costea, celălalt oltean dorit de Gigi Becali la Steaua, s-a arătat bucuros că Steaua îl curtează. Mititelu reclamă Steaua la LPF Din cauza faptului că patronul Stelei a spus despre cei doi fotbaliști ai Universității Craiova că își doresc să joace pentru roș-albaștri pentru că au fost întrebați despre asta, Mititelu are de gând să depună memoriu la LPF împotriva clubului din Ghencea, pe motiv că jucătorii i-au fost contactați înainte ca aceștia să intre în ultimele șase luni de contract.
Găman: "Nu vreau la Steaua"

Valerică Găman (foto) este conștient că, prin vânzarea sa,
clubul și‑ar mai putea acoperi „găurile” financiare. Totuși, acesta
spune că ar vrea să se transfere în străinătate și nu la Steaua,
acolo unde este dorit de Gigi Becali.

„Conducerea va hotărî ce se va întâmpla și, dacă va fi să plec,
sper ca prin vânzarea mea să ajut clubul să supraviețuiască. Eu aș
prefera să plec în străinătate. Nu aș vrea la Steaua, iar dacă nu
voi pleca nici afară, rămân la Craiova”, a declarat Găman. Acesta
regretă că Știința a ajuns într-o situație critică: „E neplăcută
situația, așteptăm să se rezolve lucrurile. Sper să se îndrepte
situația, pentru că este păcat ca orașul ăsta să nu aibă o echipă
în Liga I, o echipă bună”. În schimb, Mihai Costea, celălalt oltean
dorit de Gigi Becali la Steaua, s-a arătat bucuros că Steaua îl
curtează.

Mititelu
reclamă Steaua la LPF

Din cauza faptului că patronul Stelei a spus despre cei doi
fotbaliști ai Universității Craiova că își doresc să joace pentru
roș-albaștri pentru că au fost întrebați despre asta, Mititelu are
de gând să depună memoriu la LPF împotriva clubului din Ghencea, pe
motiv că jucătorii i-au fost contactați înainte ca aceștia să intre
în ultimele șase luni de contract.

E bine că mă vrea Steaua, una dintre cele mai puternice echipe din
campionat

Mihai Costea, atacant Steaua

87 de
meciuri
are Găman în Liga I, toate la
Universitatea Craiova

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro