Găman: „Ne pare rău că ne-am dezamăgit suporterii, deocamdată nu îi merităm”

Redactor:
Bitescu Wili
Găman:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalistul formației Universitatea Craiova, Valerică Găman, a
declarat, vineri, că îi pare rău că el și coechipierii săi au
dezamăgit suporterii la meciul cu Oțelul Galați, scor 0-1,
precizând că deocamdată echipa nu își merită fanii.

„Ne pare rău că ne-am dezamăgit suporterii, deocamdată nu
îi merităm. Cred că astăzi am fi meritat măcar un rezultat de
egalitate. Ei au avut două ocazii, cea din care au marcat și cea de
la faza eliminării. Ne așteaptă meciuri grele, mai ales că avem și
probleme de lot, însă sperăm ca din cele două jocuri cu Dinamo să
obținem rezultatele pe care le dorim”
, a spus Găman.

Mijlocașul Andrei Prepeliță consideră că Oțelul merită să se afle
pe primul loc în clasamentul Ligii I. „Păcat de atmosferă. Am avut
50 de baloane în careu și pur și simplu mingea n-a intrat în
poartă. Oțelul merită să fie lider dacă are 32 de puncte, noi am
avut tot sezonul trecut 32 de puncte”, a afirmat Prepeliță.

Echipa Universitatea Craiova a fost învinsă, vineri, pe teren
propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de formația Oțelul Galați, într-un
meci din cadrul etapei a XIV-a a Ligii I.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”

Prima competiţie de frumuseţe AI din lume

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…