Găman face vizita medicală la Vitesse, dar Craiova nu renunță!** „Din punctul meu de vedere, el este jucătorul nostru”

Găman face vizita medicală la Vitesse, dar Craiova nu renunță!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aurică Țicleanu a declarat că, deocamdată, Valerică Găman este
încă jucătorul Universității Craiova. De asemenea, președintele
clubului din Bănie a spus că Victor Pițurcă și Adrian Mititelu sunt
gata să se împace pentru binele
clubului.

„Din punctul meu de vedere, Găman este jucătorul nostru.
Din ce am văzut și eu, frații Becali spuneau că nu au semnat cu
jucătorul. Din punctul de vedere al clubului Vitesse, ei sunt
interesați de jucător, nu de situația de la Craiova. Dacă sunt
pregătiți să plătească o sumă, nu cred că îi interesează unde vor
ajunge banii. Dacă Vitesse plătește banii ăștia cash, s-ar putea să
plătească mai puțin decât ar fi plătit alte cluburi. Sunt echipe
care îl vroiau pe Găman pe o perioadă de probă de șase luni care ar
fi plătit mai mult. Așa este pe timp de criză”
, a declarat
Aurică Țicleanu la sport.ro.

„Din câte știu eu, Mititelu și Pițurcă sunt gata să își
rezolve problemele pe care le au între ei. Jucătorul spunea că vrea
să plece. Acel contract care a fost semnat între dânșii trebuie să
se concluzioneze conform clauzelor, iar problema cu Găman să aibă
altă rezolvare”.

„Una din problemele jucătorilor români este că nu au o
școală, o educație. Suntem în deficit din punct de vedere al
mentalității”
.

„Ca și structură, Găman este apropiat de Gică Popescu.
Și Valerică are o mare capacitate de progresie. Amândoi au plecat
în Olanda din postura de căpitani ai Craiovei”
, a mai
adăugat președintele Universității Craiova.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele