Gâlcă atacă Ludogoreț cu noile achiziții: „Breeveld s-a făcut, urmează Hamza. Ambii vor fi înscriși pe lista UEFA”

Gâlcă atacă Ludogoreț cu noile achiziții:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Steaua are undă verde la transferuri. Luchin a fost prezentat sâmbătă, Breeveld a fost rezolvat în timpul meciului cu CFR – așa cum ProSport v-a anunțat în exclusivitate duminică seară – , iar în zilele următoare sunt șanse mari să se ajungă la un acord cu Hamza. Dacă fundașul nu va avea cum să evolueze în play-off-ul cu Ludogoreț, evoluând deja pentru Botev Plovdev în preliminarii, ceilalți doi vor fi eligibili, roș-albaștrii având timp suficient să îi treacă pe listă.

Younes Hamza poate fi marele pariu al lui Costel Gâlcă în cele mai importante partide din această vară pentru campioană, contra lui Ludogoreț. Transferul fostului jucător al Petrolului în Ghencea pare doar o chestiune de timp, astfel că acesta va fi gata de joc la ora partidei tur cu bulgarii, e convins președintele de onoare al Stelei, Viorel Păunescu. Prezența acestuia în teren poate fi decisivă, în condițiile în care cunoaște excelent adversarul, după cum a demonstrat și la finalul săptămânii trecute. „Ludogoreț este o echipă foarte bună. Punctul lor forte este posesia, știu foarte bine jocul. De asemenea, ei stau foarte bine și în ofensivă. Și în defensivă au jucători buni, mai ales Moți, dar este o formație ofensivă. Brazilienii din atacul lui Ludogoreț sunt tehnici și rapizi. Punctul lor slab ar fi că, din cauza faptului că urcă mult în atac, lasă spații mari în defensivă„, explica Hamza vineri, după tragerea la sorți de la Nyon.

Cu achizițiile care se vor produce luni și marți, Steaua va arăta și mai bine și va avea șanse mari de a se califica în grupele Champions League. Cu Pandurii s-a rezolvat pentru Breeveld, și la Hamza se rezolvă. Ambii vor fi înscriși pe lista UEFA!„, a spus Păunescu.

Mă bucur că l-am luat pe Breeveld, sper să se facă și Hamza, m-aș bucura să vină cât mai repede. Oricum, mai avem nevoie de jucători și de calitate, dar și în cantitate, pentru că suntem agrenați pe atâtea fronturi, sunt multe meciuri de disputat și trebuie să ne descurcăm cât mai bine
Constantin Gâlcă, după partida cu CFR

22 de goluri a înscris Hamza pentru Petrolul, în 39 de meciuri, fiind unul dintre cei mai eficienți atacanți din Liga 1, în ultimul timp. La Botev Plovdiv, vârful a punctat de 7 ori în 16 partide


Fundașul Stelei a confirmat la cel mai înalt nivel

Gardoș, pe picior de plecare

La fix un an distanță de când Vlad Chiricheș seta un nou record în ceea ce privește transferul unui jucător din Liga 1, Florin Gardoș are șansa să îi calce pe urme. Destinața cea mai probabilă a fundașului este tot Premier League, acolo unde Ronald Koeman, noul tehnician al lui Southampton, îl dorește neapărat. Olandezul a recunoscut interesul echipei sale pentru apărătorul din Ghencea, singurele probleme care stau în acest moment în calea mutăriii fiind reprezentate de suma de transfer (Steaua cere 6 milioane de euro și nu e dispusă să negocieze) și de faptul că internaționalul a ratat pregătirea de vară. Totuși, sunt șanse importante să se ajungă la un acord, este de părere președintele de onoare al campioanei.

Dacă banii pe care vor fi oferiți pe Gardoș vor corespunde cerințelor clubului și jucătorul va fi mulțumit, atunci este posibil să plece. Nu știu dacă a făcut vizita medicală la Southampton. 6.000.000 de euro este o sumă corectă, nu uitați că Gardoș a fost achiziționat contra a 150.000 de euro și este o afacere foarte bună. Până la urmă, e important să plece într-un moment bun. Și jucătorii vin cu mai mare încredere la Steaua, când văd că sunt lăsați să plece atunci când au oferte bune„, a conchis Păunescu.

3 trofee a cucerit Florin Gardoș în Ghencea (2 titluri și o Supercupă). A evoluat în 122 de meciuri, marcând 4 goluri

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…