Gălățenii au câștigat duelul insolvenței: Oțelul – „U” Cluj 2-1

Gălățenii au câștigat duelul insolvenței: Oțelul -
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul de la Galați a debutat abrupt, cu un gol marcat în mod surprinzător cu capul de Vasilică Cristocea, poate cel mai scund jucător al ardelenilor. Era minutul 2 și canicula de la Galați era domolită de răceala cu care au întâmpinat suporterii rezultatul de pe tabelă. A urmat apoi o luptă de uzură, întreruptă de bara lui Ninu (23).

Nervii au pus stăpânire pe echipe spre finalul primei părți, iar Ganea a încercat să prevină o posibilă inferioritate numerică prin scoaterea lui Borza. I-a ieșit pentru acest meci, dar nu va putea conta pe mijlocașul său în etapa viitoare, deoarece gesturile sale nervoase au fost sancționate în afara terenului cu al doilea galben de către arbitrul Vasile Avram.

La reluare, gălățenii au intrat mai montați pe teren, animați probabil și de luminile nocturnei, ce au înlocuit lumina arzătoare a soarelui. Atacurile anevoioase s-au transformat treptat în faze deosebit de periculoase și, după mai multe lovituri libere irosite, Neagu a fost cel care a adus egalarea cu o execuție fabuloasă. Oamenii din tribune au revenit alături de Oțelul, iar Badea l-a trimis în teren pe Paraschiv pentru forcingul de final. Liderul moldovenilor a lovit bara, după care o fază agonizantă de atac s-a încheiat cu un penalty obținut de Astafei. Marquinhos a transformat sec de la 11 metri și a fost pentru a doua oară consecutiv decisiv în acest start de sezon. Oțelul are 6 puncte după două etape, în timp ce Universitatea Cluj încă așteaptă să puncteze și ea în clasament.

INTRĂ‚ AICI PENTRU COMENTARIUL PARTIDEI!

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…