Gabi Tamaș revine în Liga 1! Transferul a intrat în linie dreaptă

Gabi Tamaș revine în Liga 1! Transferul a intrat în linie dreaptă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabi Tamaș (35 de ani) este la un pas de a reveni în Liga 1, de această dată la Astra Giurgiu. Presa din Israel anunță că fundașul central va deveni liber de contract și va semna cu echipa antrenată de Dan Alexa. Contactat de ProSport, președintele giurgiuvenilor, Dani Coman, a confirmat tratativele.

Aventura lui Tamaș la Israel pare că a ajuns la final. Fundașul central e aproape de a deveni jucător liber. Președintele Astrei, Dani Coman, a confirmat interesul sporit pentru Tamaș: „Da, suntem interesați de Tamaș. Dacă își va rezilia contractul cu Hapoel Haifa, vom putea discuta”, a spus Coman, pentru ProSport.

Tamaș vrea să plece de la Hapoel Haifa, după ultimele incidente

În luna martie, Tamaș a fost prins băut la volan, după ce a atins o viteză de 205 km/h. Fundașul central a petrecut câteva zile în arestul poliției din Israel, iar până recent nu a putut să părăsească Israelul. După ce și-a recăpătat pașaportul, Tamaș a venit cu Hapoel Haifa în România, pentru un scurt cantonament. La scurt timp după ce a ajuns în România, Tamaș a primit câteva ore libere, însă nu s-a mai întors în cantonament. A apărut în ziua următoare, iar clubul a demarat noi negocieri cu fundașul. Tamaș le-a transmis că nu mai vrea să rămână la echipă, însă oficialii echipei i-au mai dat timp de gândire. Acum, se pare că Tamaș a decis să plece de la Hapole Haifa, iar Astra Giurgiu ar urma să fie noua sa echipă.

De-a lungul carierei, Gabi Tamaș a evoluat pentru Dinamo, Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre, West Brom, CFR Cluj, Watford, Doncaster, FCSB și Cardiff City.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele