Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Gabi Mureșan, gata pentru una dintre ultimele provocări ale carierei, la 34 de ani. Unde poate ajunge

Gabi Mureșan, gata pentru una dintre ultimele provocări ale carierei, la 34 de ani. Unde poate ajunge

Ajuns la 34 de ani, Gabi Mureșan s-a săturat de situația grea de la ASA Târgu Mureș și e aproape să se întoarcă la CFR Cluj, echipa cu care a obținut cele mai mari performanțe ale carierei de fotbalist.

Clujenii se află în mijlocul unei campanii interesante de transferuri. După ce l-au repatriat pe Bumba și aproape l-au convins pe Ciprian Deac să se întoarcă în Gruia, conducătorii CFR-ului pregătesc un nou transfer „cu nume”. Site-ul Dolce Sport anunță că ardelenii au demarat negocierile cu Gabi Mureșan pentru întoarcerea mijlocașului central la Cluj, de unde a plecat în 2013.

Iar mutarea are destule șanse să se realizeze, în condițiile în care Mureșan are de ales între o echipă cu pretenții de play-off și una măcinată de probleme financiare și cu șanse mici de a se salva de la retrogradare.

Adus în prim-planul fotbalului românesc de Gaz Metan, Mureșan a mai jucat la CFR Cluj între 2007 și 2013, perioadă în care a cucerit trei titluri de campion al României și trei Cupe ale României. A mai îmbrăcat tricoul Gloriei Bistrița (2005-2007) și a avut o singură experiență în străinătate, la Tom Tomsk, între 2013 și 2014, după care s-a întors în România, la ASA.