Frăția dintre suporterii CFR-ului și cei ai lui „U” atinge cote nebănuite!** Ce fac abonații din Gruia pentru a-i ajuta pe rivali

Frăția dintre suporterii CFR-ului și cei ai lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

Decizia șefilor lui CFR Cluj de a majora prețul biletelor pentru derby-ul Ardealului cu Universitatea Cluj a declanșat în orașul de la poalele Feleacului o reacție greu de anticipat.

Prin Cluj circulă un zvon conform căruia o partea a fanilor grupării din Gruia s-au solidarizat cu cei ai „șepcilor roșii”, asta însemnând că îi vor ajuta pe rivali să obțină bilete la meci la prețuri rezonabile, mult sub cele fixate de conducerea ceferiștilor. Astfel, abonații vișinii care au primit câte 5 bilete din partea șefilor clubului la prețul de 20 de RON bucata le vor da mai departe către susținătorii lui „U”.

Astfel, cel puțin 1.000 de suporteri ai echipei lui Ionuț Badea vor asista la meci pe stadionul din Gruia.

Măsura luată de fanii ceferiști este o formă de protest față de conducere atât din cauza majorării prețului biletelor, cât și din cauza unui eveniment petrecut în timpul meciului cu Dinamo, când scandările galeriei au fost difuzate pestația de amplificare a arenei, fapt care nu le-a convenit ultrașilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă

Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul

Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”

Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa

RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”

Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!

Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Se verifică BANII românilor. Statul te OBLIGĂ să anunți. Ai termen legal până pe 25 mai

Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”

Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?

Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut