FOTO Urziceni și-a prezentat achizițiile: „Sper ca titlul să rămână în afara Bucureștiului! La vreo 60 de km” :)

FOTO Urziceni și-a prezentat achizițiile:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unirea Urziceni și-a prezentat azi oficial noile achiziții, cu
care atacă un nou titlu în Liga 1. Rică Neaga, Petre Marin și
Junior Dale sunt cei trei fotbaliști pe care Mihai Stoica i-a adus
pentru a întări vicecampioana României. Dacă primii doi sunt niște
fotbaliști foarte experimentați, care cunosc perfect Liga 1, Junior
Dale este nou venit în România, sosind de la echipa franceză AC
Arles-Avignon. Fostul căpitan al Stelei, Petre Marin, a declarat că
își dorește un nou titlu pentru a-și încheia cariera în glorie.
Apărătorul a precizat că speră ca titlul să rămână în afara
Bucureștiului și la anul, la câteva zeci de kilometri depărtare,
mai precis.

Mă bucur că am ajuns la Urziceni, am găsit un grup
foarte unit aici, mai era așa doar la Steaua în 2004. Sperăm ca
acesta titlul să rămână aproape de București, la vreo 60 de
kilometri. Vreau ca la 37 de ani să iau un nou titlu
„, a
declarat Petre Marin.

Rică Neaga a revenit în campionatul intern după o experiență în
Azerbaidjan și spune că a venit la Unirea Urziceni pentru Meme
Stoica. Fostul stelist abia așteaptă să debuteze la Unirea în
Supercupa României contra CFR-ului.

„Am ales Urziceniul pentru că a fost MM Stoica, asta
știe toată lumea, dar și pentru că putem face performanță aici. Am
avut oferte și de la alte echipe, după ce am plecat din
Azerbaidjan, dar Unirea Urziceni a fost cea mai bună variantă. Sper
ca la final să iasă totul perfect și abia aștept să debutez într-un
meci oficial, la Supercupă
„, a spus și atacantul.

Finalmente, Junior Dale a admis că a fost greu să părăsească
Ligue 1 pentru România, dar că mirajul Ligii Campionilor l-a adus
la Urziceni. Francezul a spus că venirea în România înseamnă o
șansă de a se perfecționa, de a crește în joc.

„A fost destul de greu să renunț la posibilitatea de a
evolua în Ligue 1, dar cred că am făcut o alegere bună pentru că am
posibilitatea de a juca în Liga Campionilor. Am plecat din Franța
pentru că vreau să progresez, să devin mai puternic.

La Urziceni am fost primit foarte bine de către colegi și nu am
avut niciun fel de probleme cu integrarea”, a declarat
Dale.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup