Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » FOTO Sorin Cârțu i-a arătat cătușele** lui Augustus Constantin!

FOTO Sorin Cârțu i-a arătat cătușele** lui Augustus Constantin!

Sorin Cârțu a fost enervat la culme de arbitrajul lui Augustus Constantin după meciul încheiat la egalitate de echipa sa contra celor de la Unirea Urziceni. Acesta nu s-a sfiit să declare că echipa sa a jucat și împotriva brigăzii de arbitrii, fiind de părerea că Pandurii a jucat ca în deplasare. "Nu sunt mulțumit, voiam să batem. Am jucat contra 14 oameni. Aș vrea și eu asemenea arbitraje, parcă am jucat în deplasare. Pentru un meci în deplasare, un egal este bun. Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor mei, dacă nu aveau povara asta în spate, era altfel. Nu ni s-au dat multe faulturi, când era fault la noi, se dădea fault în atac", a spus Sorinaccio după meci. Sorin Cârțu a fost eliminat de pe teren pentru protestele la adresa arbitrului Augustus Constantin, acesta făcând un gest prin care i-a reamintit acestuia că tatăl său, fost șef al arbitrilor, este încarcerat pentru corupție. ProSport a surprins momentul în care Cârțu îi arată lui Augustus cătușele, unul din momentele încinse ale meciului Pandurii - Unirea Urziceni.
FOTO Sorin Cârțu i-a arătat cătușele** lui Augustus Constantin!

Sorin Cârțu a fost enervat la culme de arbitrajul lui Augustus
Constantin după meciul încheiat la egalitate de echipa sa contra
celor de la Unirea Urziceni. Acesta nu s-a sfiit să declare că
echipa sa a jucat și împotriva brigăzii de arbitrii, fiind de
părerea că Pandurii a jucat ca în deplasare.

Nu sunt mulțumit, voiam să batem. Am jucat contra 14
oameni. Aș vrea și eu asemenea arbitraje, parcă am jucat în
deplasare. Pentru un meci în deplasare, un egal este bun.

Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor mei, dacă nu aveau
povara asta în spate, era altfel. Nu ni s-au dat multe faulturi,
când era fault la noi, se dădea fault în atac”
, a spus
Sorinaccio după meci.

Sorin Cârțu a fost eliminat de pe teren pentru protestele la
adresa arbitrului Augustus Constantin, acesta făcând un gest prin
care i-a reamintit acestuia că tatăl său, fost șef al arbitrilor,
este încarcerat pentru corupție. ProSport a surprins momentul în
care Cârțu îi arată lui Augustus cătușele, unul din momentele
încinse ale meciului Pandurii – Unirea Urziceni.

Parteneri
Țara care îți dă banii înapoi dacă stai în ambuteiaj. Regula intră în vigoare de azi
Mediafax
Vladimir Putin, mesaj pentru România după ce Nicușor Dan a confirmat că drona de la Galați este rusească. Ce ne cere Kremlinul
Cancan.ro
„Voia să divorțeze încă din primele zile”. Fosta soție a lui Putin, mărturii tulburătoare despre anii petrecuți alături de liderul rus
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Bănică, imagini interzise pentru cardiaci! A pozat într-un costum transparent și a lăsat aproape tot la vedere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Râzi cu lacrimi
Falsul secolului: Povestea Omului din Piltdown, „veriga lipsă” care a păcălit lumea științifică
Descopera.ro
Câte mii de euro a primit eliminatul Gigi Burger, de la Antena 1, pentru cele 11 săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
Accesorii auto ieftine în magazinele Action din România: ce merită cumpărat
Promotor.ro