FOTO / Rapid-Buftea 6-0! Pinto și Ioniță au reușit câte o ‘dublă’

Astăzi, de la ora 11:00, la baza "Pro Rapid" s-a disputat jocul de verificare dintre Rapid și divizionara B FC Buftea (locul 7 în Seria I). Meciul a fost unul la discreția "alb-vișiniilor", care s-au impus cu 6-0. Giuleștenii au deschis scorul prin Maftei (44), apoi și-au majorat avantajul prin J. Pinto (48) . În minutul 53, Rapid a beneficiat de o lovitură de la 11 metri pe care a executat-o Dobroiu, însă portarul echipei din Buftea a parat-o. Mingea a ajuns la unul dintre fundașii echipei din liga a III-a, care în încercarea de a degaja a marcat în proprie poartă. Pe finalul meciului, rapidiștii au mai marcat de 3 ori, o dată prin J. P. Pinto, care a reușit "dubla", și două ori prin Ioniță, aflat la primul meci la prima echipă.
FOTO / Rapid-Buftea 6-0! Pinto și Ioniță au reușit câte o 'dublă'

Astăzi, de la ora 11:00, la baza ”Pro Rapid” s-a disputat jocul de verificare dintre Rapid și divizionara B FC Buftea (locul 7 în Seria I). Meciul a fost unul la discreția "alb-vișiniilor", care s-au impus cu 6-0.

Giuleștenii au deschis scorul prin Maftei (44), apoi și-au majorat avantajul prin J. Pinto (48) . În minutul 53, Rapid a beneficiat de o lovitură de la 11 metri pe care a executat-o Dobroiu, însă portarul echipei din Buftea a parat-o. Mingea a ajuns la unul dintre fundașii echipei din liga a III-a, care în încercarea de a degaja a marcat în proprie poartă.

Pe finalul meciului, rapidiștii au mai marcat de 3 ori, o dată prin J. P. Pinto, care a reușit "dubla", și două ori prin Ioniță, aflat la primul meci la prima echipă.

Rapid a început în formula: Marinescu – Maftei, R. Fernandes, M. Constantin, Bozovic – Grigorie, Lazăr, Grigore, Herea – Djalovic, Pitbull.

Giuleștenii au început repriza secundă cu: Andrade – Păun, Iencsi, Mardare, Perjă – Răduță, Matei, Ivelja, Dobroiu – J.P. Pinto, Ioniță.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]