FOTO EXCLUSIV** Liderul a aprins lumina: Oțelul are nocturnă!

Redactor:
Lungu Danut
FOTO EXCLUSIV** Liderul a aprins lumina: Oțelul are nocturnă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liderul Ligii I are, începând de miercuri, nocturnă. Instalația
de iluminat a fost aprinsă ieri în premieră la Galați, în prezența
conducerii Oțelului și a câtorva oficiali din partea FRF.

„Veniți de luați lumină!”, glumeau microbiștii dunăreni aseară pe
arena liderului Ligii I când comisia Federației Române de Fotbal,
prezentă la fața locului, a testat instalația. Mai bine de o sută
de curioși au vizitat stadionul pentru a asista la formalitatea de
omologare a nocturnei în chiar săptămâna dinaintea Paștelui. „Am
intrat și noi în rândul lumii”, a comentat directorul general al
Oțelului, Marius Stan. „Acum să vină titlul de campioană! Avem tot
ce ne trebuie”, au exclamat câțiva dintre amatorii de fotbal care
fotografiau stâlpii de nocturnă cu același entuziasm cu care ar fi
monitorizat un OZN.

Inaugurată cu
Știința

Noua investiție, care a costat 700.000 de euro, a fost realizată de
Elba Timișoara și are o capacitate de 1.400 de lucși. Ea va fi pusă
la treabă la meciul cu Universitatea Craiova (etapa a XXXI-a), de
pe 4 sau 5 mai. Oțelul va mai susține apoi un meci în nocturnă până
la încheierea sezonului curent de Liga I – în penultima rundă, cu
FC Timișoara, duel care se anunță încă de pe acum o veritabilă
finală a campionatului!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…