FOTO: Elevii lui Stoican au mers la casele stadionului Dinamo și au vândut bilete pentru meciul cu Viitorul Constanța

FOTO: Elevii lui Stoican au mers la casele stadionului Dinamo și au vândut bilete pentru meciul cu Viitorul Constanța
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo continuă acțiunile de imagine menite să aducă suporterii la meci, iar în acest sens, joi, doi dintre elevii lui Flavius Stoican au luat parte la o acțiune originală în fotbalul românesc. Astfel, Dorin Rotariu și Ionuț Șerban au mers la casele de bilete ale stadionului din „Ștefan cel Mare” și au intrat în rolul vânzătorilor de bilete. Sub atenta îndrumare a lui Ionel Dănciulescu, tinerii mijlocași au vândut tichete pentru meciul cu Viitorul Constanța, de duminică, ora 14:00.

După ce și-au terminat treaba de la ghișee, fotbaliștii au fost solicitați pentru interviuri, în jur de 40 de suporteri strângându-se în fața stadionului Dinamo.

West Ham a organizat un call center, Raț a fost la celălalt capăt al firului

La începutul acestui ani, oficialii celor de la West Ham au organizat o acțiune asemănătoare cu cea a dinamoviștilor. Răzvan Raț, pe atunci în lotul „ciocănarilor”, a răspuns la un call center la care fanii sunau pentru a-și achiziționa bilete la partidele din Premier League.


„E un debut al meu la casele de bilete și mă bucur că am vândut ceva. Vânzarea a mers conform planului, am vândut tot ce am avut și sperăm să fie multă lume la meciul cu Viitorul. Suporterii ne-au spus să câștigăm”

Dorin Rotariu- mijlocaș Dinamo


„Nu știu câte bilete am vândut, destul de multe. Mă așteptam să vină fanii. Probabil că vom mai veni și altădată. A fost prima dată când am vândut bilete și vreau să mai vin. Eu sper să-i batem pe cei de la Viitorul, să facem un meci bun și să-i bucurăm pe fani la final. Le mulțumim că au venit în număr mare în tur la stadion, sper să vină în număr și mai mare în retur”

Ionuț Șerban- mijlocaș Dinamo



 

Prețul biletelor pentru meciul cu Viitorul:

TRIBUNA 0-VIP (sectoarele 4, 5 – rândurile 13-19): 30 RON
TRIBUNA 0 (sectoarele 3, 4, 5, 6): 20 RON
TRIBUNA I (sectoarele 1, 2, 7, 8): 15 RON
TRIBUNA a II-a: 10 RON
PELUZA CĂ‚TĂ‚LIN HÎLDAN: 5 RON
PELUZA SUD: 5 RON

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…