FOTO Așa MOARE stadionul Steaua!** Câinii au pus stăpânire pe „Templu”

FOTO Așa MOARE stadionul Steaua!** Câinii au pus stăpânire pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport a vizitat ieri arena roș-albaștrilor, iar imaginile pot
ține oricând locul concluziilor. Invadată de gunoaie sau câini
vagabonzi, Ghencea a devenit victimă într-un război murdar al
diverselor interese.

„Templul fotbalului românesc” se transformă încet, dar sigur,
într-un templu al nimănui. Prins într-un război al orgoliilor și
intereselor financiare imobiliare, stadionul Steaua parcă pierde și
meciul cu timpul. Ieri, la ora prânzului, doar culorile roșu și
albastru mai aminteau de vremurile celor 37 de ani de glorie
stelistă. În rest, gunoaie și tristețe, într-un peisaj în care,
surprinzător, dușmanii de-o viață din Ghencea, câinii, sunt cei
care par singurii stăpâni ai locului.

CLICK ÎN GALERIA
FOTO PENTRU MAI MULTE IMAGINI

Nici măcar drumul de la stația tramvaiului 41 până la stadion nu
mai e același. Nimeni nu mai merge spre Ghencea, puține priviri o
mai fixează… În interior, chiar la intrare, un soldat stingher
parcă anunță dezastrul. Schițează un gest de salut și ne invită în
obiectiv, așa cum se numește Steaua în accepțiunea lui. Iar
obiectivul aparatului de fotografiat se miră și el de ce vede.
Maldăre de gunoaie, păianjeni, buruieni, zeci de scaune azvârlite,
geamuri sparte, ba chiar… câini vagabonzi. Da, exact în locul
unde în trecut, Lăcătuș, Pițurcă, Tudorel Stoica sau Ilie
Dumitrescu ridicau în picioare tribune întregi, acum o cățea cu pui
aleargă în lung de linie. Nici băncile de rezerve pe care au stat
cândva
Ienei, Iordănescu, Pițurcă sau Olăroiu n-au scăpat de „chiriași”,
acestea fiind locul ideal pentru pânzele groase ale păianjenilor
deveniți acum din oaspeți gazde.

Buzăul,
noua casă. Adio abonamente

În peisajul obscur care a ajuns acum Ghencea, o certitudine se
infiripă la orizont: echipa va juca la Buzău! Într-un final,
conducerea Stelei a stabilit ca orașul situat la o oră depărtare de
București să fie gazda echipei lui Levi. Pe cale de consecință,
șefii roș-albaștrilor nu au mai comandat tipărirea abonamentelor
pentru sezonul viitor. Neavând stadion în Capitală, s-a considerat
că nu mai e nevoie. Detașarea la Buzău ar putea dura până în
toamnă, când se va putea juca pe Național Arena, însă Steaua n-a
bătut încă palma cu administrația noului stadion.

37 de
ani
este vechimea stadionului Steaua, acesta fiind
inaugurat pe 9 aprilie 1974

„E păcat ce se întâmplă acum în Ghencea. Este dureros că la
Steaua au fost dați oameni afară, iar lucrurile arată acum în acest
fel”
, Emeric Ienei, fost antrenor Steaua

„Ministerul este pe cale să facă o gafă mare scoțând Steaua
de pe acel stadion”
, Helmuth Duckadam, președinte de
imagine Steaua

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…