Florin Talpan, juristul CSA, despre cum a ajuns să valoreze marca „Steaua” 57 de milioane de euro

Redactor:
Andrei Pal
Florin Talpan, juristul CSA, despre cum a ajuns să valoreze marca
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv Steaua București, a explicat, miercuri, 24 februarie, cum s-a făcut evaluarea prin care marca Steaua valoarează 57,3 milioane de euro

Reprezentantul CS Steaua a spus că actuala echipă de fotbal nu a pierdut doar sigla, ci și marca și a oferit și detalii în acest sens.

„Evaluatorul ANEVAR a fost selectat în urma unei proceduri de achiziție publică, la care au participat trei ofertanți. Au fost mai multe contestații, care au fost respinse în timp. De aceea, procedura de evaluare a durat atât de mult. Evaluarea brandului Steaua s-a făcut la standardele internaționale 4S pentru activele necorporale. S-au folosit criterii obiective, indicatorii financiari din ultimii ani ai CS Steaua București, precum și cele 17.416 medalii, cupe și campionate câștigate la toate competițiile la care au participat sportivii Stelei, inclusiv performanțele din fotbal, în frunte cu Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei. Altfel spus, evaluarea a ținut cont și de activitatea echipei de fotbal din perioada în care aceasta a aparținut CS Steaua, adică până în 2004”, a spus Talpan pentru Digi Sport.

Florin Talpan a mai precizat că în evaluare nu s-a ținut cont de activitatea echipei din perioada 2004-2014. „Această perioadă nu a fost luată în calcul. S-a ținut cont de rezultatele înregistrate de celelate secții, sunt 27, până în 2014, dar actuala echipă de fotbal nu. Raportul final nu a avut scop evaluarea drepturilor imobile, adică fără stadion, clădiri, birouri, doar marca!”, a mai spus oficialul CS Steaua.

Juristul a mai precizat că vrea să înlăture orice confuzie și a explicat ce înseamnă marca Steaua, dar și că, în viitorul apropiat, se va fixa și suma pe care o vor cere actualei echipe pentru a folosi marca Steaua.

Pentru a înlătura orice confuzie, trebuie să precizez că brandul Steaua București nu se rezumă doar la o siglă, ci reprezintă notorietatea acestui club în lume din 1947 și până în prezent. Acest evaluator Anevar a răspuns deocamdată la primul obiectiv, dar vor mai urma alte două rapoarte. Primul va fi legat de valoarea prejudiciului pentru folosirea neautorizată a brandului Steaua în acești ultimi 10 ani iar al doilea va fi legat de taxa de licență pentru activitatea fotbalistică. În urma acestor noi rapoarte se va stabili un preț„, a mai spus Talpan la Digi Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele