Florin Prunea: „Sunt șapte echipe în Liga 1 care nu ar trebui să ia licența!”

Florin Prunea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele executiv al CSMS Iași, Florin Prunea, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că sunt șapte echipe din Liga I care nu ar trebui să primească licența pentru noua ediție de campionat.

„Sunt șapte echipe care nu ar trebui să ia licența! În primul rând, este vorba despre acele echipe care au intrat în insolvență. Nu este posibil să primească loc în prima ligă astfel de echipe. Dacă li s-ar da licența, înseamnă că ar fi trebuit și noi să luăm vreo 20 de jucători foarte buni în toamnă. Făceam vreo 40 de puncte, iar pe urmă renunțam la ei și intram în insolvență. Nu este posibil așa ceva. În mod sigur vor fi echipe care nu vor lua licența„, a spus Prunea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oficialul formației ieșene a mai precizat că este convins că gruparea sa va primi licența: „Noi vrem să rămânem în Liga I pe meritul nostru sportiv, nu pe necazul altuia. Dar nici nu mi se pare normal cum procedează alții. Sunt unele cluburi care depun acte nesemnate de jucători. Știu că Liga nu este Poliție, dar ar trebui verificate cumva actele care se depun pentru licențiere. Se știe foarte bine despre ce vorbesc pentru că presa a consemnat aceste cazuri. Noi am depus dosarul de licențiere, am discutat și cu domnul Duru, și a fost acceptat în totalitate. Acum așteptăm decizia. Nu am nicio emoție că nu vom primi licența„.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…