Florin Prunea: „Astăzi orice echipă ar fi venit la Iași era greu să plece cu punct sau puncte”

Florin Prunea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele executiv al CSMS Iași, Florin Prunea, a declarat vineri, la finalul partidei câștigate pe teren propriu, scor 1-0 (1-0), în fața formației Pandurii Târgu Jiu, că oricărei adversare i-ar fi fost greu să obțină un punct sau trei în fața echipei ieșene, transmitecorespondentul MEDIAFAX.

„Succesul nostru este meritat. Nu știu dacă oaspeții au avut vreun șut pe spațiul porții. S-a văzut că au jucători de valoare, dar cred că noi am compensat foarte bine cu unitatea grupului. Cred că astăzi orice echipă ar fi venit la Iași era greu să plece cu punct sau puncte. Eu sper ca aceste două săptămâni care urmează să ne prindă bine. Poate își revine și Onduku. Și Țigănașu. Și să revenim mai puternici. Băieții au dovedit și astăzi caracter, în ciuda problemelor pe care le avem”, a spus Florin Prunea.

Oficialul formației ieșene a precizat că speră ca problemele financiare să se rezolve cât mai repede: „Eu sper ca banii să vină. E normal pentru că băieții merită cu prisosință. Trebuie să se înțeleagă faptul că
această echipă nu este a lui Napoli sau a lui Prunea. Este a Iașului. Trebuie să se rezolve această problemă pentru că altfel se adună datorii și pe urmă e greu să mai facem față. Datoriile nu sunt foarte mari, dar cred că am dovedit că suntem serioși și vom plăti. Este un moment greu, dar e păcat pentru că se poate face o treabă frumoasă. Primarul interimar mi-a promis că ne va susține. Eu nu înțeleg de ce cineva privat nu vine alături de noi. E drept că nici legislația nu e favorabilă. Dacănu se va schimba ceva în acest sens cred că fotbalul și sportul, în general, vor avea de suferit. Dacă nu se poate, să ni se spună că nu se mai dorește echipă deLiga I și asta este! Ar fi păcat pentru că este o muncă începută în urmă cu patru ani și nu a fost ușor să avem echipă în Liga I”.

Formația CSMS Iași a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XVII-a a Ligii I. Golul a fost marcat de Golubovici, în minutul 27, dintr-un penalti acordat dictat eronat în urma unui contact în afara careului între Droppa și Viveiros.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele