Florin Marin: „Sunt mulțumit de rezultat. Conducerea mă susține în continuare!”

Florin Marin:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Marin, antrenorul echipei ACS Poli Timișoara, a declarat, sâmbătă, că este mulțumit cu rezultatul de egalitate, scor 1-1, obținut pe terenul echipei CSMS Iași, în cadrul etapei a 25-a din Liga 1 de fotbal, și că nu se teme de faptul că ar putea fi demis, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CSMS Iași – ACS Poli Timișoara s-a încheiat cu scorul de 1-1, sâmbătă, în etapa a 25-a din Liga 1 de fotbal. CSMS Iași ocupă locul șase în Liga 1, cu 36 de puncte. ACS Poli Timișoara se află pe poziția a 11-a, cu 22 de puncte, și va juca în play-out.

„Sunt mulțumit de rezultat și cred că am luat un punct important pentru moralul jucătorilor. În prima repriză, am făcut un joc bun în apărare, am surprins de câteva ori pe contraatac și chiar puteam marca. Iașiul a controlat jocul în repriza a doua, a reușit să înscrie, dar mă bucur că reacția jucătorilor mei a fost imediată. Am revenit și am reușit să egalăm. Dacă ținem cont că la 1-1 am avut și noi o ocazie mare, cred că până la urmă rezultatul este echitabil.”, a precizat Florin Marin la finalul meciului.

Florin Marin a vorbit și despre echipa adversă: „Iașiul este o echipă foarte bine organizată defensiv, eficientă, care cu greu pierde puncte după ce reusește să deschidă scorul. Au stabilitate și la nivel tehnic și cred că Iașiul ar merita să intre în play-off, după cum a jucat azi.”.

Antrenorul ieșenilor a abordat și situația financiară a clubului: „La noi sunt ceva probleme financiare, dar cred că astfel de probleme sunt în tot fotbalul românesc. Sunt convins că persoanele din conducerea clubului vor reuși să le rezolve.”.

Referitor la o posibilă demisie, Florin Marin a precizat: „Orice antrenor depinde de rezultate și e normal să se vorbească despre demitere dacă acestea nu vin. Eu până acum am avut parte de susținere din partea conducerii clubului.”.

Ovidiu Popescu, mijlocașul echipei ACS Poli Timișoara și autorul golului oaspeților, a declarat la sfârșitul meciului: „Este un punct meritat, obținut pe terenul unei echipe foarte bune. După meciul cu Voluntari, în care am pierdut nemeritat, ne-am pregătit foarte bine în această săptămână. Mă bucur că am reușit să plecăm neînvinși de pe terenul unei echipe care cu greu a pierdut puncte acasă. Pentru noi urmează partida cu Petrolul de pe teren propriu, pe care suntem obligați să o câștigăm. Obiectivul nostru este salvarea de la retrogradare, cred că avem un lot valoros și echilibrat și nu vom avea probleme.”

Fotbalistul ieșenilor a vorbit și despre situația financiară a clubului, precum și despre antrenorul echipei: „Ceva întârzieri salariale sunt și la noi, dar cred că astfel de probleme sunt la toate echipele. Sunt convins că acestea se vor rezolva, important e să ne facem noi treaba pe teren și să ne atingem obiectivul. În această săptămână, în vestiar, nu s-a discutat despre schimbarea antrenorului, au fost doar speculații ale presei și nici nu cred că noi, jucătorii, ar trebui să vorbim despre așa ceva.”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…