Florian Walter a fost dat în urmărire internațională. Patronul lui „U” Cluj a fugit din țară, după ce a aflat că va fi arestat

Florian Walter a fost dat în urmărire internațională. Patronul lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

Omul de afaceri Florian Walter, proprietarul companiei Romprest, a fost dat în urmărire internațională, după ce, anterior, judecătorii au emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui, iar el nu a fost găsit în țară.

Tribunalul Prahova a emis, marți, un mandat internațional de urmărire pe numele lui Walter, el fiind, de altfel, dat în consemn începând din 6 mai, într-un dosar în care procurorii DIICOT îl suspectează că ar fi liderul unei grupări specializată în evaziune fiscală.

Judecătorii Tribunalului Prahova au decis anterior, în 15 mai, emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele omului de afaceri.

Instanța a analizat probele anchetatorilor și a decis să emită un mandat de arestare preventivă în lipsă în cazul lui Walter, el nefiind găsit de autorități nici la momentul în care procurorii DIICOT au percheziții și nici ulterior.

„Când măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, două exemplare originale ale mandatului emis se înaintează organului de poliție de la domiciliul sau reședința inculpatului în vederea executării. În cazul în care inculpatul nu are domiciliul sau reședința în România, exemplarele se înaintează organului de poliție în raza teritorială a căruia se află instanța de judecată”, conform Codului de procedură penală.

Omul de afaceri Florian Walter, suspectat că a coordonat o rețea specializată în evaziune fiscală și dat în consemn la frontieră în 6 mai, ar fi plecat din țară cu zece zile înainte de începerea anchetei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, Florian Walter, care controlează firma de salubrizare Romprest, ar fi părăsit țara la sfârșitul lunii aprilie, iar ultima dată ar fi fost localizat la Monaco, nefiind însă date care să indice dacă acesta se află în continuare acolo.

Florian Walter a fost dat în consemn la frontieră, după ce, în 6 mai, anchetatorii au făcut mai multe percheziții, iar acesta nu a fost găsit. La acel moment, surse judiciare afirmau că există indicii conform cărora omul de afaceri se află pe teritoriul țării.

Omul de afaceri este suspectat că a inițiat și coordonat gruparea suspectată de evaziune fiscală și spălare de bani, operațiuni financiare în care este implicată SC Compania Romprest Service SA, alături de alte societăți comerciale, între care unele considerate firme-fantomă.

Tribunalul Prahova a decis, în acest dosar, în 8 mai, arestarea a 15 persoane. Aceștia au contestat decizia, însă, în 11 mai, Curtea de Apel Ploiești a menținut decizia Tribunalului Prahova, astfel că acești au rămas în arest.

Instanța a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile, până în 5 iunie inclusiv, a inculpaților Marin Necula, Grigore Adrian Grigoraș, Iustin Atanasiu Pop, Viorel Paul, Gheorghe Nicolae Paul, Carol Mark Vizi, Arpad Jozsef Molnar, Botond Tibor Molnar, Lucia Maria Hotca, Cristian Dumitru Corlan, Cătălin Marian Cărăbăneanu, Marius Florin Avram, Emil Dumitru, Aurelian Oprea și Costel Matei.

În acest dosar, procurorii DIICOT l-au audiat și pe unul dintre finanțatorii clubului de fotbal Petrolul Ploiești Nicolae Capră, care are calitatea de suspect în acest dosar și este arestat preventiv într-un alt dosar de evaziune fiscală, instrumentat tot de DIICOT. Soția lui Nicolae Capră, Cristina Capră, administrator al uneia dintre firmele implicate în dosar, a fost audiată ca martor.

Potrivit procurorilor, în perioada 2012 – 2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanț de tranzacții comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forța de muncă folosită în orașele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autoritățile publice locale.

Anchetatori au stabilit că mare parte dintre angajații firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica și a deduce banii plătiți muncitorilor, Romprest încheia contracte cu alte firme, care la rândul lor încheiau contracte cu alte societăți, până se ajungea la „un eșalon patru”.

„Eșalonul patru din aceste firme trimitea forță de muncă către Romprest pe hârtie. Odată ce primea factura de intrare, Romprest urma să plătească. Și atunci eșalonul unu, adică Romprest, plătea către eșalonul doi, doi către trei și firmele din eșalonul trei plăteau către eșalonul patru. Și atunci firmele din eșalonul patru scoteau banii la sacoșă, invocând achiziții de fier sau alte tranzacții comerciale și banii se întorceau la negru, cu sacoșa, la eșalonul unu, adică la Romprest”, au declarat surse din rândul anchetatorilor.

Sursele citate au mai spus că erau folosiți oameni de încredere ai lui Florian Walter, care fie găseau administratori de firme dispuși să intre în acest lanț comercial, fie înființau firme în acest scop pe numele unor persoane dispuse să aibă calitatea de administrator în acte, în realitate firmele fiind controlate de apropiații lui Walter. În acest lanț comercial au fost folosiți administratori de firme cetățeni ungari sau un administrator din Republica Moldova.

Unele dintre firmele implicate în lanțul comercial fictiv sunt administrate de unul dintre finanțatorii echipei de fotbal Petrolul Ploiești, Nicolae Capră, și de soția acestuia, Cristina Capră.

Conform anchetatorilor, relațiile comerciale dintre firmele lui Capră și cea a lui Walter nu au legătură cu forța de muncă folosită de Romprest, ci cu materialele folosite. Astfel, Romprest ar fi cumpărat, fictiv, câteva mii de tone de clorură de sodiu de la o firmă administrată de Cristina Capră, care achiziționase, tot doar în acte, clorura de sodiu de la firma soțului ei, Nicolae Capră, care o cumpărase, la rândul său, de altă firmă controlată tot de el. Scopul tranzacției ar fi fost acela de a raporta în contabilitate cheltuieli pentru a reduce baza de impozitare.

Prejudiciul produs bugetului de stat este în valoare totală de 4,5 milioane de euro, reprezentând impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă suma de 60.494.600 de lei (echivalentul a 14 milioane de euro) supusă procesului de reciclare. Anchetatorii au instituit măsuri asiguratorii până la concurența sumei de 18 milioane de euro.

Direcția Generală Antifraudă Fiscală a precizat că societatea Romprest Service SA a fost verificată în perioada 20 august – 11 decembrie 2014. Astfel, au fost făcute 16 acțiuni de verificare ce au avut ca obiectiv modul în care au fost respectate prevederile legislației fiscale și contabile de către Romprest raportat la relațiile comerciale desfășurate cu societățile LA Team Line Solutions SRL, Romconcord Tehnic Service SRL și Euro Grup SRL, în anii 2012 – 2014, respectiv lanțurile comerciale Tănăsescu Farm SRL – Coresio Euroinvest SRL – JIF SRL – Euro Grup SRL – Compania Romprest Service SA și Tănăsescu Farm SRL – Coresio Euroinvest SRL – Bryana Euro Invest SRL – Euro Grup SRL.

Florian Walter a fost acționar majoritar al FC Petrolul, precum și unul dintre acționarii echipei Dinamo, club de la care s-a retras în 2009. El a preluat apoi clubul Universitatea Cluj, iar în vara anului 2012 a plecat la FC Petrolul. Din vara anului 2013, Walter a revenit la U Cluj.

Sursa: MEDIAFAX

Andrei Dumitrescu, [email protected]

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen