Flavius Stoican, categoric la adresa spaniolilor de la Dinamo: „Au tratat superficial! Așa ceva nu a existat de-a lungul istoriei!”. Ce spune despre Cosmin Contra | VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Flavius Stoican (43 de ani), fost jucător și antrenor la Dinamo, a vorbit despre situația actuală din cadrul clubului din „Ștefan cel Mare”.

Acum antrenor la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Flavius Stoican și-a exprimat dezacordul față de modul în care tratează Pablo Cortacero echipa Dinamo.

Acesta nu concepe ideea ca un nou investitor să își asume niște cheltuieli și să nu le onoreze. Flavius Stoican este de părere că spaniolii nu au tratat suficient de serios această „afacere”.

Flavius Stoican, categoric la adresa spaniolilor de la Dinamo

„Nu, pentru că după cum se vede din exteriori lucrurile sunt confuze și, cu jucători de calitate, cu un antrenor care își dorește să facă performanță, situația din punct de vedere financiar… nu mi se pare normal ceea ce se întâmplă, mai pe românește. Să vii la un club și să nu îți plătești angajații, mai ales că ești nou, vii cu dorință, cu determinare, și să nu ai puterea financiară ca să pui lucrurile la punct, mi se pare ieșit din comun.

Nu sunt în măsură, dar vă spun ca un simplu admirator al echipei și ca un simplu privitor. Dar nu este normal ca o echipă care are atâția suporteri, o echipă cu jucători valoroși… fiecare dintre noi a văzut că Dinamo are jucători cu calitate, dar din punct de vedere mental au mari probleme, pentru că oamenii care ar trebui să fie aproape de ei nu sunt.

Cu siguranță, au tratat lucrurile superficial, crezând că se fac așa doar de dragul de a merge, jucătorii joacă, rezultatele vin, vedem noi când le dăm banii”, a spus Flavius Stoican, pentru ProSport.

Flavius Stoican, despre Cosmin Contra

Întrebat despre posibilitatea ca antrenorul Cosmin Contra să renunțe, Flavius Stoican a declarat că această decizie ar înrăutăți lucrurile în „Ștefan cel Mare” și și-a exprimat aprecierea pentru fostul selecționer, care are de-a face cu o situație dificilă zi de zi, la antrenamente.

Mai mult decât atât, Flavius Stoican a remarcat faptul că niciodată în istoria clubului Dinamo nu a existat o situație mai dificilă decât cea din prezent.

„Dacă va renunța Cosmin Contra, va fi mai grav, pentru că el este omul care cât de cât îi ține pe jucători… nu e ușor să antrenezi jucători nemulțumiți. Indiferent de entuziasmul lui, de cât își dorește el, atâta timp cât jucătorii sunt nemulțumiți, te simți epuizat.

Situația care este acum nu cred că a mai existat la Dinamo. Chiar dacă au fost și dezamăgiri, și supărări, evoluții mai puțin bune, presiune din partea tuturor, dar ca acum nu și nu doar când am fost eu, ci de-a lungul istoriei”, a mai spus Flavius Stoican.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Decizie pentru utilizatorii TikTok din ROMÂNIA. Să facă asta este INTERZIS prin lege
Decizie pentru utilizatorii TikTok din ROMÂNIA. Să facă asta este INTERZIS prin lege
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen