FIFA îi „întârzie” debutul lui Weldon la CFR!** Cine va juca în atacul Clujului

Redactor:
Daniel Lup
FIFA îi
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Telenovela Weldon” pare fără sfârșit. Benfica nu a depus toate documentele necesare la FIFA pentru ca forul mondial să poată să dea un verdict, lucru care are șanse mici să se întâmple în aceste zile. Brazilianul va rata astfel jocul cu Pandurii.

CFR continuă să nu aibă soluții în linia ofensivă nici pentru partida de luni de la Târgu Jiu. Șefii din Gruia mizau pe o rezolvare rapidă la FIFA în litigiul dintre Weldon și Benfica, dar sunt șanse infime ca forul mondial să se dea un verdict în aceste zile. „Lusitanii nu au depus toate actele, așa că va mai dura judecata. Numai printr-o minune îl vom putea folosi luni pe Weldon”, au spus aseară șefii din Gruia. Astfel, în condițiile în care Kapetanos și Bud au avut evoluții slabe în ultimul timp, luni atacant de careu va fi folosit tot Ronny, la fel ca în ultimele două meciuri.

Fernandes, titular după 6 zile

Amarul cauzat de întârzierea legitimării lui Weldon a mai fost îndulcit pentru antrenorul Jorge Costa de rezolvarea problemei omului cu mănuși. CFR l-a adus de la PAOK Salonic pe lusitano-canadianul Daniel Fernandes, care a semnat marți cu fosta campioană, urmând ca angajamentul să fie înregistrat azi la LPF. Portarul va avea astfel de drept de joc încă de luni, iar Costa, deși Fernandes ar aduna doar cinci antrenamente cu noii săi colegi până la ora jocului cu Pandurii, pare tentat să-l titularizeze. Dacă acest lucru se va întâmpla, titularul de până acum, Nuno Claro, va rămâne acasă, fiind totodată șanse mari ca el să plece de la CFR, având deja acceptul șefilor să-și caute echipă.

Nu am primit încă răspuns de la FIFA în cazul lui Weldon, dar sper să vină cât mai repede și să fie unul pozitiv
Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

0 goluri au marcat în acest debut de sezon atacanții de careu ai CFR-ului: Kapetanos, Bud și Ronny

4 goluri au marcat clujenii în primele trei etape, prin Sougou (2), Bastos și Diogo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen