„Fiară” între „elefanți”!** Lăcătuș antrenează la Târgu Mureș o echipă cu media de vârstă de 29,09 ani

Redactor:
Daniel Lup
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Lăcătuș a preluat un lot extrem de experimentat la Târgu Mureș. În present, „Fiara” are la antrenament nouă jucători trecuți de 30 de ani, lideri fiind Ilyeș (37 de ani), Iencsi (36) și Kiriță (34).

Toți cei nouă jucători au fost folosiți de Lăcătuș în meciul său de debut pe banca ardelenilor, 2-0 cu Metalist Kharkov. Numărul „bătrânilor” se va mări în aceste zile cu Mugurel Buga (34 de ani), brașoveanul fiind așteptat să semneze cu FCM. Și asta nu e totul. Dacă nu ar fi remaniat lotul în iarnă, Lăcătuș ar mai fi avut încă 4 jucători trecuți de 30 de ani (Cavalli, Donadoni, Issa Ba și Ruiz).

„Puștii pot crește lângă bătrâni”
Șefii echipei văd și partea plină a paharului în acest caz. „Eu nu cred că ar trebui să îi judecăm pe fotbaliști după vârsta din buletin, ci după cum joacă. Eu văd și partea pozitivă: copiii talentați pe care îi avem pot să crească alături de cei mai în vârstă”, spune președintele Tatar Bela, care adminte că se gândește ca în viitor să întinerească lotul. „Avem mulți puști talentați în țară și e păcat să nu le dăm o șansă. Am tras lozul câștigător cu Bumba și ne gândim să promovăm în continuare și alți copii”, conchide Bela.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
NOUĂ LEGE pentru posesorii de mașini din România. Schimbare radicală pentru șoferi
NOUĂ LEGE pentru posesorii de mașini din România. Schimbare radicală pentru șoferi
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…