„Fantoma Forestei” a bântuit „Groapa”! Dinamo-Sportul, un meci nebun, așa cum am fost obișnuiți

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo și Sportul au oferit partida campionatului, chiar dacă au
trecut abia două etape din actualul campionat. Cele două echipe au
oferit un spectacol ofensiv total, dar și-au arătat totodată
limitele în apărare. S-au marcat 8 goluri într-un meci nebun, care
multora le-a adus aminte până la un moment dat de celebrul Dinamo –
Foresta 4-5. „Câinii” au avut 3-0, dar studenții au revenit și au
punctat de două ori. Golul lui Liviu Ganea părea al izbăvirii, dar
nou-promovata a avut forță să revină din nou la un ecart de 1 gol.
S-a terminat 5-3, în nota obișnuită a disputelor Dinamo –
Sportul.

Ioan Andone a revenit la Dinamo după cinci ani, iar primul său
meci „acasă” în campionat a fost în fața Sportului Studențesc, o
echipă specială pentru „Fălcos”. Ando și-a început cariera de
antrenor în Regie, în sezonul 1993-94 și i-a mai pregăti ulterior
pe „studenți” în două rânduri. Tot Sportul a fost formația care l-a
propulsat spre echipa de suflet, în 2003, iar prima întâlnire
dintre Dinamo și Sportul cu Andone pe banca „câinilor” e una
memorabilă.

Pe 7 mai 2003, „câinii” s-au impus în „Regie” cu 6-5, după un
meci-spectacol, care a fost concurat de disputa din această
seară.

De-a lungul timpului, în disputele dintre cele două formații s-au
marcat foarte multe goluri, media de reușite din ultimele opt
întâlniri fiind de 4.62reușite pe
meci!

Iată scorurile înregistrate în disputele din cele două formații, în
campionat, din 2000 până acum:

2001-2002 Dinamo 5-1 Sportul | Sportul – Dinamo
1-0

2002-2003 Dinamo – Sportul 3-1 | Sportul – Dinamo
5-6

2004-2005 Dinamo – Sportul 2-1 | Sportul – Dinamo
0-1

2005-2006 Sportul – Dinamo 0-2 | Dinamo – Sportul
4-5

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele