Fanii olteni au făcut show! Sute de torțe pentru cei 70 de ani de la înființarea Universității Craiova | FOTO & VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:
Fanii olteni au făcut show! Sute de torțe pentru cei 70 de ani de la înființarea Universității Craiova | FOTO & VIDEO

Universitatea Craiova a împlinit 70 de ani de la înființare, iar fanii au sărbătorit realizând un adevărat spectacol pirotehnic, pe stadionul Tineretului, acolo unde trupa din Bănie a promovat în prima ligă, în 1964. În prezent, se duce un adevărat război prin tribunale între Adrian Mititelu, patronul „Științei” din Liga a 3-a, și cei care rerezintă formația din Liga 1 Betano și care evoluează pe noul „Oblemenco”.

Totuși, fiecare parte a ținut să sărbătorească cei 70 de ani de istorie.

„70 DE ANI DE ISTORIE ȘI SENTIMENTE INTENSE
ȘTIINȚA, SIMBOLUL IUBIRII NOASTRE IMENSE

Știința noastră dragă, pe care bunicii au văzut-o promovând în 1964, pe Tineretului și pentru care părinții noștri se îmbulzeau s-o vadă deschizând porțile Europei de pe Central, pășește astăzi în cel de-al optulea deceniu, perioadă în care a cunoscut atât suișuri, cât și coborâșuri, de la apogeul din aprilie 1983, până la resuscitarea din vara anului trecut.

Apărută în același an cu regimul de tristă amintire, Știința s-a dovedit a fi mereu un ghimpe în coasta celor care au pus România pe butuci în ultimii 70 de ani, conturându-se încă din fragedă pruncie ca o echipă anti-sistem, spirit care ne-a fost transmis și nouă din generație în generație.

Dacă în anul de grație 1948 Craiova găzduia așa numitul „campionat al desculților”, când terenuri improvizate cunoșteau cel mai viu freamăt al disputei sportive, la 70 de ani diferență găsim Universitatea Craiova într-o situație aproape similară, disputând meciuri de pomină alături de alte echipe de tradiție, exilate la rândul lor pe tot soiul de coclauri și maidane.

Universitatea Craiova nu este o moștenire de la părinții noștri, ci echipa de suflet pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.

Te iubim, Știința! La mulți ani!”, au postat fanii de la Peluza SUD ’97, cei care susțin echipa condusă de Mititelu.


De partea cealaltă, clubul din Liga 1 a scos tricouri aniversare, la prețul de 100 de lei, Gică Craioveanu fiind unul dintre cei care le promovează. În plus, au îndemnat ca toți cei din Craiova să poarte azi simbolurile echipei alb-albastre.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Știri despre
Pe aceeași temă
Laurette și-a făcut cont pe OnlyFans! Cât trebuie să scoţi din buzunar dacă vrei să o vezi pe mulatră în ipostaze incendiare
Laurette și-a făcut cont pe OnlyFans! Cât trebuie să scoţi din buzunar dacă vrei să o vezi pe mulatră în…
Un arhitect spulberă mitul vieţii de 5 stele de la Cluj: „Trăim într-o sărăcie generalizată”
Un arhitect spulberă mitul vieţii de 5 stele de la Cluj: „Trăim într-o sărăcie generalizată”
O nouă medialie de aur pentru David Popovici. Românul stabileşte un nou record mondial la proba de 200 m liber
O nouă medialie de aur pentru David Popovici. Românul stabileşte un nou record mondial la proba de 200 m liber
„Arăți cu 10 ani mai tânăr lângă ea”. Cine e modelul de 21 de ani cu care s-a pozat Jose Mourinho
„Arăți cu 10 ani mai tânăr lângă ea”. Cine e modelul de 21 de ani cu care s-a pozat Jose…
IMAGINI ȘOC. Cum arată Rudel Obreja, eliberat acum trei săptămâni din închisoare
IMAGINI ȘOC. Cum arată Rudel Obreja, eliberat acum trei săptămâni din închisoare
Operațiunea Unthinkable! Planul lui Churchill de a INVADA Uniunea Sovietică....
Operațiunea Unthinkable! Planul lui Churchill de a INVADA Uniunea Sovietică....
Motivul absurd pentru care o tânără de 25 de ani și-a anulat nunta, cu doar o lună înainte. De ce a rupt logodna din cauza meniului de nuntă
Motivul absurd pentru care o tânără de 25 de ani și-a anulat nunta, cu doar o lună înainte. De ce…
Veste cumplită despre TEO TRANDAFIR! Ce s-a întâmplat cu celebra prezentatoare TV. ESTE ȘOC TOTAL
Veste cumplită despre TEO TRANDAFIR! Ce s-a întâmplat cu celebra prezentatoare TV. ESTE ȘOC TOTAL
Previziunea unui 'călător în timp', care susține că vine din anul 2906. Ce se va întâmpla pe 8.10.2022
Previziunea unui 'călător în timp', care susține că vine din anul 2906. Ce se va întâmpla pe 8.10.2022
Fructul delicios din România care te-ar putea feri de Alzheimer și demență
Fructul delicios din România care te-ar putea feri de Alzheimer și demență
S-a întors acasă și a început să se dezbrace. Momentul de infarct, înregistrat!
S-a întors acasă și a început să se dezbrace. Momentul de infarct, înregistrat!
FCSB şi-a aflat pedeapsa pentru play-off-ul Conference League. UEFA a sancţionat-o dur după comportamentul rasist al suporterilor
FCSB şi-a aflat pedeapsa pentru play-off-ul Conference League. UEFA a sancţionat-o dur după comportamentul rasist al suporterilor
BANCUL ZILEI: Bulă și Alinuța încearcă o nouă poziție sexuală: “Hai să-ți fac un 86 pe gratis!”
BANCUL ZILEI: Bulă și Alinuța încearcă o nouă poziție sexuală: “Hai să-ți fac un 86 pe gratis!”
Ipoteză şoc în cazul unui accident de pe DN79. Un şofer ar fi intrat intenţionat cu maşina sub un TIR
Ipoteză şoc în cazul unui accident de pe DN79. Un şofer ar fi intrat intenţionat cu maşina sub un TIR
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Loredana Groza s-a pozat fără chiloți și a ”scăpat” imaginea pe internet!
Loredana Groza s-a pozat fără chiloți și a ”scăpat” imaginea pe internet!
Un monopost Ferrari a făcut slalom printre mașini pe autostradă - VIDEO
Un monopost Ferrari a făcut slalom printre mașini pe autostradă - VIDEO
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!