Fanii dinamoviști tună: „Banii de la Cortacero vin pe jos și au vântul în față!”. De ce e Negoiță principalul vinovat + Cer intervenția Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor

Fanii dinamoviști tună: „Banii de la Cortacero vin pe jos și au vântul în față!”. De ce e Negoiță principalul vinovat + Cer intervenția Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Grupul spaniolilor ce au preluat conducerea lui Dinamo nu pare viabil financiar, în condițiile în care jucătorii, staff-ul și angajații sunt neplătiți de câteva luni. Mai mult, echipa doar cu ajutorul unor împrumuturi către terți poate organiza un meci pe teren propriu sau efectua o deplasare. Din nou, Pablo Cortacero promite virarea a sute de mii de euro în conturi și majorarea capitalului cu milioane de euro, însă nici până în prezent sumele respective nu se regăsesc în visteria clubului.

Alex Couto, directorul general al roș-albilor, anunță: banii sunt blocați în bancă, doar Cortacero poate da explicații!

Suporterii – acționari în cadrul clubului prin programul DDB cu un procent de 20 la sută – sunt sătui de promisiuni și au emis un comunicat prin care Ionuț Negoiță (ex-acționar majoritar) și Pablo Cortacero sunt acuzați.

Iată mesajul celor din PCH: Cei 800.000€ s-au pierdut pe drum. Omul a greșit coordonatele bancare. Se mai întâmplă. Să sperăm că spaniolul a nimerit din greșeală IBAN-ul unei familii cu mulți copii din România. Copii care încă mai cred în Moș Crăciun, așa cum o parte dintre ai noștri mai cred în Moș Pablo Manuel Tranquillo Fernandez. Așa cum unii mai cred că a trimis săptămâna trecută alți 400.000€, care vin pe jos spre București și au vântul din față.

În rest, „să avem încredere”, pentru că, vă aduceți aminte, Negoiță ne-a promis că nu va ceda Dinamo decât unui investitor care prezintă garanție: ”Nu voi da Dinamo oricui. Trebuie să mă asigur că rămâne pe mâini bune.” Cei care cred în Moș Pablo, cred de fapt în Moș Negoiță. Și când spunem moș, nu ne referim la tatăl lui Ionuț, deși ne întrebăm tot mai des ce rol are bătrânul Negoiță în afacerile feciorului?”.

Fanii acționari ai lui Dinamo: „Cerem Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor să se sesizeze”

Cei din DDB continuă: „CUI PRODEST? Era întrebarea romanilor pentru a afla cine este făptuitorul. Cine are de câștigat din toată tâlhăria asta? Oare această întrebare ne poate duce către interesul superior al lui Negoiță în falimentarea clubului? Oare a încercat să-și șteargă urmele? Cerem Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor să se sesizeze! Falimentul îi convine în primul rând celui care ar vrea să îngroape o serie de documente odată cu Clubul.

Negoiță a fugit de varianta preluarii clubului de către suporteri, tocmai pentru că nu dorea ca noi să avem acces la documente. Începusem un proces de due diligence, care a fost oprit înainte de a avea acces la toate actele contabile ale clubului. Pe noi nu trebuie să ne credeți orbește. Dar nici pe alții. Până una alta, cuvântul nostru a fost întotdeauna ACOPERIT PRIN FAPTE”.

„Vinovatul numărul unu este Ionuț Negoiță”

Suporterii îl consideră pe Ionuț Negoiță principalul vinovat pentru colapsul financiar al clubului și argumentează.

„Oricum am privi lucrurile, VINOVATUL NR 1 este Negoiță. Iată de ce:

  • Pentru că el a negociat cu Pablo Cortacero și cu Dorin Șerdean (ne vom ocupa și de ei în episoadele următoare). Dacă noi i-am ”citit” de la distanță și am afirmat public că nu avem încredere în ei, Negoiță și oamenii din jurul lui, care i-au văzut de aproape, care au stat cu ei prin birouri timp de două luni, știau foarte bine cu cine au de a face.
  • Pentru că el a ignorat înțelegerea cu suporterii. Se semnase un MOU (memorandum of understanding) care prevedea clar că Negoiță se angajează să negocieze în mod exclusiv cu reprezentanții suporterilor. Nu ne-am opus discuțiilor cu alți investitori (chiar și noi căutam investitori în acea perioadă), dar cerusem prin acel MOU să fim consultați înainte de orice tratative cu vreun investitor. Nu ne-a informat. A sărit peste noi și a semnat cu ochii închiși. În acel moment a îngropat în mod conștient Dinamo.
  • Pentru că a căutat să se spele de distrugerea clubului, sperând că dacă va muri în brațele altuia, lumea va uita de el și nu-l va mai considera vinovat.
    Negoiță va ieși din nou și va spune ”Am vrut să dau Dinamo suporterilor, dar nu au vrut” ESTE O MINCIUNĂ. A încălcat memorandumul, a ignorat orice înțelegere și a cedat clubul în mod conștient unui alt gropar”.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup