FABULOS! FOTO – Fanii Rapidului, exemplu de devotament total! Interziși pe stadion, ultrașii și-au luat revanșa față de jucători. Ce au făcut, în miez de noapte

Farmecul peluzei nu a fost prezent în Giulești, acolo unde Rapid a fost nevoit să joace partida cu Severin cu porțile închise, însă fanii au demonstrat încă o dată că sunt unici în devotamentul lor pentru culorile clubului.
FABULOS! FOTO - Fanii Rapidului, exemplu de devotament total! Interziși pe stadion, ultrașii și-au luat revanșa față de jucători. Ce au făcut, în miez de noapte

Farmecul peluzei nu a fost prezent în Giulești, acolo unde Rapid a fost nevoit să joace partida cu Severin cu porțile închise, însă fanii au demonstrat încă o dată că sunt unici în devotamentul lor pentru culorile clubului.

Deși echipa a ajuns la ProRapid cu mult după miezul nopții, câteva zeci de suporteri vișinii le-au făcut lui Pancu&Co o surpriză, așteptându-i într-o atmosferă de vis, ca după o mare izbândă. Spiritul Rapidului nu moare, indiferent de situația financiară de la club, iar ultrașii au demonstrat-o din nou, aprinzând zeci de torțe și cântând încontinuu, făcându-i pe fotbaliști să uite pentru câteva momente de problemele pe care le întâmpină.

Altfel, fanii s-au arătat deranjați de atitudinea lui Ioan Taban, care a tratat, în opinia lor, problema suspendării cu total dezinteres. Concret, Rapid – care avea ocazia să își micșoreze suspendarea de 6 etape fără spectatori luată după meciul cu Steaua la apel – nu s-a implicat în vreun fel, din cauza faptului că ar fi trebuit să plătească 6000 lei pentru contestație. Mai mult, Taban a pus paie pe foc, spunând că n-a făcut recurs din „respect pentru competiție”.

Noi suntem alături doar de echipă, ne dezicem total de conducere. În viitorul apropiat veți vedea ce înseamnă acest lucru„, a spus unul dintre liderii fanilor, aseară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]