EXCLUSIV Veste CATASTROFALĂ‚ pentru U Cluj!** Care sunt datoriile REALE ale clubului și de ce au picat negocierile pentru preluarea echipei:

Redactor:
Daniel Lup
EXCLUSIV Veste CATASTROFALĂ‚ pentru U Cluj!** Care sunt datoriile REALE ale clubului și de ce au picat negocierile pentru preluarea echipei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lovitură cruntă pentru Universitatea Cluj. Negocierile dintre Ioan Mărginean și Alexandrion Grup sunt ca și căzute, după ce s-a aflat că datoriile reale ale clubului sunt de 5 milioane de euro, dintre care 3 milioane de euro către bugetul de stat! Mai mult, potrivit unor informații, ANAF a blocat conturile clubului și că banii din drepturile TV care urmează să fie încasați de clujeni vor intra direct în visteria statului.

Discuțiile inițiale au fost că echipa are datorii de 2,5 milioane de euro și că acelea le vom prelua. Am înțeles și eu că sunt mai mare, dar așteptăm ceva oficial în acest sens de la ANAF. Este posibil ca în cursul acestei zile să primim ceva de ANAF”, a spus Radu Birlica, un apropiat al șefilor de la Alexandrion Group, care ocupă și funcția de director de marketing la Chiajna. „Sunt un simplu consultat în aceste discuții, doresc ca mutarea să se perfecteze, dar nu am de gând să plec de la Chiajna”, a mai precizat Birlica.

O altă problemă ridicată de șefii de la Alexandrion Grup este aceia că Ioan Mărginean a refuzat până acum să facă un audit cu o firmă de specialitate. „Am cerut de trei săptămâni să fie făcut auditul cu o firmă din primele trei din România, dar domnul Mărginean dorește ca el să fie făcut de o firmă din Cluj, care le-a rezolvat și dosarul de licențiere. Cei de la Alexandrion încă mai speră ca mutarea să se perfecteze. Cred că marți va avea loc o ultimă întâlnire între cele două părți și atunci se va afla ceva sigur dacă se va vinde sau nu clubul”, a mai spus Birlica.

Ana Maria Prodan nu are nicio legătură în negocierile actuale

Directorul de marketing de la Chiajna, Radu Birlică, a ținut să precizeze că fostul manager al clubului, Ana Maria Prodan, nu are absolut nicio legătură cu actualele negocieri purtate între Alexandrion și Ion Mărginean.

„Doamna Ana Maria mi-a făcut o ofertă încă de acum patru luni ca nașul meu, patronul de la Alexandrion, să se implice financiar și la U cluj. La vremea aceea noi am refuzat-o deoarece nu ne interesa o astfel de investiție. Cu tot respectul pentru Ana Maria, pe care o considerăm un manager foarte bun, dorim să precizăm că acum domnia sa nu are absolut nicio implicare în actualele discuții. La Cluj noi am cerut un control ANAF, la zi. Am mai cerut un audit de la firmă internațională, dar momentan vedem că această ultimă doleanță a noastră e refuzată și nu înțelegem de ce.”, a precizat directorul de marketing, Radu Birlică.

Alexandrion a fost sponsor al echipei din Chiajna în perioada în care Ana Maria Prodan ocupa funcția de manager al clubului ilfovean

Dacă mutarea nu se va perfecta, „U” Cluj va intra în insolvență și Marius Popescu va conta din retur pe juniori.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele