EXCLUSIV | Un nou bestseller de închisoare, autor Mihai Stoica: „Competiția”, lucrarea științifică plină de emoticoane e scoasă de o editură finanțată ani buni de Ministerul Culturii

  • Publicat:
  • Actualizat:

George Copos a scris 5 cărți în anul petrecut în spatele gratiilor, dar nu este liderul clasamentului scriitorilor din penitenciare. Dinel Staicu are 7 lucrări, Ioan Niculae e egalul lui Copos, dar pregătește noi apariții editoriale, Gică Popescu s-a oprit la patru în momentul eliberării, la fel și George Becali, iar Ioan Becali a scris două. Până și Cristian Borcea, cel care acum 15 ani era întrebat de Cornel Dinu de ce nu are bibliotecă în casă, s-a apucat de știință. În total, conform datelor Administrației Naționale a Penitenciarelor, 157 de volume redactate din închisoare au văzut lumina tiparului între iunie 2014 și iunie 2015. ProSport a intrat în posesia manuscriselor a două noi lucrări științifice, elaborate în celulele de la Jilava după acest interval. Autorul se numește Mihai Stoica, iar editura care s-a angajat să le tipărească a fost finanțată ani buni de Ministerul Culturii, din bani publici.

„Vreți știință? Luați știință!”. Mesajul ironic primit de la un colaborator al editurii din Craiova a însoțit manuscrisele celor două cărți la care a lucrat Mihai Stoica în ultima jumătate de an. În doar patru cuvinte s-a adunat frustrarea unuia care lucrează pentru o editură de tradiție, „Scrisul românesc”, specializată, însă, în ultima vreme pe literatură de penitenciar.

În rest, nicio altă precizare legată de starea în care se află cele două volume.

 

I. Introducere: Stoica are două cărți „aburinde”

1914 este anul la care figurează, în catalogul online al Bibliotecii Naționale, cea mai veche carte editată la Scrisul românesc din Craiova. E vorba despre un roman al lui Emil Ludwig

În ultimul an și jumătate, „Scrisul românesc” a publicat cărțile lui Gheorghe Popescu care au abordat teme precum strategia, pedagogia și psihologia din fotbal. Nimeni nu a văzut lucrările sale – Popescu a cumpărat tot tirajul – , dar fostul căpitan al echipei naționale a beneficiat de o reducere de 120 de zile a pedepsei pentru cele 4 lucrări științifice publicate. Cu ajutorul cărților, a ieșit din penitenciar pe 5 noiembrie 2015.

Fără ele, ar fi fost eliberat cel mai devreme la data de 5 martie 2016.  

Următorul pe lista potențialilor eliberați condiționat din Dosarul Transferurilor este Mihai Stoica, și el un scriitor agreat de „Scrisul românesc”. Fostul manager al Stelei a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, însă pe 3 decembrie Comisia de la Penitenciarul Jilava i-a dat deja aviz favorabil pentru eliberare condiționată, un aviz întemeiat și pe activitatea științifică intensă depusă de Stoica după gratii.

Mihai Stoica, încătușat, este dus la tribunal într-o Dacie albă. Fostul manager general este încarcerat din 4 martie 2014

Instanța se va pronunța în privința eliberării la termenul stabilit în februarie 2016.

În cele 21 de luni de detenție, Stoica a scris deja 4 cărți. Două, „Ultimul 11″ și „World Cup Brazil. Statistici, analize și comentarii” au fost publicate la editurile Oscar Print, respectiv, „Scrisul românesc”. Tirajul lor a fost achiziționat în exclusivitate de clubul Steaua, iar presa a avut acces până acum doar la câteva pasaje din „Ultimul 11″, volum care se vrea a fi o analiză a performanțelor echipelor românești în cupele europene, în ultimul deceniu.

Alte două volume sunt, din indiciile obținute de reporterii ProSport, în faza finală de dinaintea tiparului. Designul coperților și al paginilor este finalizat, textele au fost aranjate în pagină, iar una dintre cărți are și codul unic internațional ISBN alocat de Biblioteca Națională. Practic, volumul „Competiția”, o pretinsă lucrare științifică dedicată istoriei Champions League și menită a-l scuti pe Stoica de alte 30 de zile din pedeapsa cu închisoarea, este ca și apărut. Până în februarie, sunt șanse mari să fie publicat și volumul „În căutarea identității”, o culegere de casete de meciuri și de rezultate ale celei de-a doua competiții de club, Europa League.

Remarc absurdul situației: niște infractori, care abia stăpînesc limba română, își pun numele pe o carte cu un subiect de specialitate încropită, în cîteva săptămîni, din textele altora, iar acest act – care, practic, ar trebui să le adauge la dosar o nouă înșelătorie – le aduce, cu ajutorul Magistraturii, o eliberare nemeritată
Marius Chivu, Dilema Veche, în articolul Literatura detenției 2.0 (7 mai 2015)

 

II. Cuprins: Multe emoticoane, texte banale

Scientometria este o disciplină care evaluează pe baze științifice calitatea lucrărilor de cercetare. Lucrările științifice nu pot fi publicate decât dupa recenzie riguroasă, realizată de experți în domeniu.

Așa sună teoria.

În practică, cărțile condamnaților din Dosarul Transferurilor, inclusiv cele ale lui Mihai Stoica, sunt analizate scientometric de niște simpli angajați ai penitenciarelor, care consideră suficient avizul unui „expert” din exterior.

În marea lor majoritate, lucrările din penitenciare nu respectă decât modul de aranjare a unei lucrări științifice. Ea trebuie să conțină:

I. Introducere
II. Cuprins
III. Concluzii
IV. Bibliografie

Cartea lui Mihai Stoica a fost redactată cu ajutorul din exterior al unor foști și actuali jurnaliști sportivi. „Competiția” are 111 pagini, din care peste jumătate o reprezintă date statistice luate de pe siteul UEFA.

Citește continuarea mai jos.

Structura e simplă, la fel și lecturarea. Fiecare sezon de Champions League începând din 1992-1993, anul de debut al formatului nou, este descris în maximum 1000 de semne. Autorul adaugă casetele de meci de la finală și de la cea mai importantă partidă jucată de o echipă românească în acel sezon de Ligă și pune trei date statistice, numite „cifre” în jurnalism.

Apoi, trece la următorul sezon.

Cartea poate fi citită în maximum 60 de minute și este o compilație de informații adunate de pe Internet, impresii personale sumare și statistică. Mihai Stoica nu intră în detalii și se mulțumește să scrie maximum trei rânduri chiar și atunci când vorbește despre sezonul în care Unirea Urziceni, echipă la care era manager general, câștiga 8 puncte în Liga Campionilor. Numele echipei sale nici măcar nu apare în text, ci într-o notă de subsol.

După zeci de emoticoane – smiley-face, sad-face, grin și big like – autorul rămâne, probabil, într-o pană de inspirație și descrie sezonul 2009-2010 într-un mod schematic, cu puncte și subpuncte lângă care adaugă foarte puține cuvinte.

În final, Stoica își rezumă lucrarea științifică astfel:

„Cu cei mai valoroși fotbaliști și antrenori ai planetei la start în fiecare an, cu sume fabuloase oferite participanților, cu un imn a cărui intonare provoacă emoție oricui, cu o organizare ireproșabilă, UEFA Champions League se apropie de perfecțiune.

Totuși, pentru a o atinge, competiția ar trebui să fie redenumită. În condițiile în care 14 cluburi calificate în faza grupelor NU sunt campioane ale ligilor din care provin, în condițiile în care deținătoarea trofeului (FC Barcelona) NU este campioană a ligii din care provine, actuala denumire pare o glumă

Doar că, în condițiile în care suma distribuită cluburilor participante va depăși în fiecare sezon 1 miliard de euro, e vorba de o glumă bună. Chiar foarte bună”

Valoarea cărții „Competiția” se ascunde pe pagina de control, acolo unde o informare apare întărită cu bold: „Editură acreditată CNCSIS”. Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior este o instituția cheie în declanșarea valului literar care a cuprins penitenciarele din România. Fără această acreditare, o carte tipărită de o editură nu poate fi luată în calcul pentru a diminua cu 30 de zile pedeapsa unui deținut-autor.

Editura „Scrisul românesc” este recunoscută de CNCSIS din 2008. Are codul 226.

CITEȘTE MAI MULTE PASAJE DIN CARTEA LUI MIHAI STOICA ÎN GALERIA FOTO

Tiparul cărții „Competiția” este indicat ca aparținând firmei KLM Production SRL. Între Crăciun și Anul Nou, chiar și la privat se lucrează în ritm de sărbătoare. „Sunați după 11 ianuarie. Nu știu nimic”, a răspuns un angajat pe un ton precaut. După câteva minute, reporterul a fost sunat de un anume „Sorin”.

Reporter: Sorin și mai cum?
Apelant: Ce contează? Sorin. E suficient.

Dialogul cu Sorin – probabil directorul Sorin Antonescu – s-a lovit de o rezistență de neînțeles.

Cartea Competiția a fost sau nu tipărită?
Habar n-am! Știu că au publicat pe la mai multe edituri.

La „Scrisul românesc”…
La mai multe edituri au publicat.

Tipografia KLM este indicată clar în carte.
Da, înseamnă că au publicat-o la noi, dar noi doar le multiplicăm. Atâta tot. Restul.. Își ia clientul produsul, tot, tot, tot. Editura răspunde de tot. Ei răspund de informații, de tot. Noi suntem doar un furnizor de servicii. Nu știu să vă zic exact nimic. Abia după 11 ianuarie.

Nici tirajul nu-l știți?
Nu știu, vorbiți cu editura. La noi e bandă rulantă. Fabrică de print. Sunați la editură.

Practic, dialogul a trebuit să se încheie brusc. Povestea s-a repetat, la indigo, la „Scrisul românesc”. Pe site-ul editurii, în primele rânduri, sunt menționate obiectivele sale fundamentale:

  • Reflectarea fenomenului cultural local
  • Promovarea culturii naționale
  • Multiculturalismul


Profesorul universitar Florea Firan, fotografiat la New York, în 2014

La telefon a răspuns chiar directorul, profesorul universitar Florea Firan. „În ce problemă?”, a întrebat, superior, în momentul în care a aflat numele ProSport. Evident, o problemă de cultură națională.

Ultimele două cărți pe care editura dumneavoastră le scoate, cărțile scrise de Mihai Stoica. Care mai este starea lor?
De ce întrebați?

Vă întreb în calitate de jurnalist…
Deocamdată nu știu să vă spun nimic. Toată lumea e în vacanță până la 5 februarie.

5 februarie?
După 5 februarie, începând cu 7, sunați-mă și vorbiți cu mine atunci. O să obțineți toate informațiile pe care le doriți.

Totuși, voiam să vă întreb despre cărți…
Una a apărut, cealaltă urmează să apară. E pe drum.

Într-un tiraj mic?
Tirajul nu știți cum se scoate la ora actuală? Tirajul e de două-trei sute. Cel mai mult e 1.000. Exceptând doi, trei, patru scriitori. Cărtărescu, câteodată. Dar toți spun că au tiraj grozav. E ca în cazul ălora care sunt portari pe la o bancă și când se duc în străinătate spun că sunt oameni de afaceri.

Cărțile sunt controversate.
În ce sens?

Există acuze de plagiat, de însușire a unor date cu copy-paste.
Domnule, ce să poți să-i ceri lui Mihai Stoica decât să scrie o carte despre fotbal? Ce poate să facă el?

În sport, sunt și oameni care pot scrie…
Acum, dacă se duc în pușcărie, toți scriu. N-ai văzut și dumneata?

Vi se pare normală această practică?
Nu pot să mai vorbesc. Iertați-mă, sunt plecat din țară.

Cum a ajuns Mihai Stoica la dumneavoastră, să-i editați cartea?
Nu știu, nu pot să vă spun acum. Sunați-mă după 7-8 februarie.

Din nou dialog întrerupt brusc.


O pagină de statistică din lucrarea științifică a lui Mihai Stoica

III.Încheiere: ministrul răspunde și duminica

Șansele ca un ziarist să discute cu un bugetar într-o seară de duminică, la două zile după Crăciun, sunt similare cu cele de a prinde un tigru în miezul Bucureștiului. Discuția era, însă, necesară după verificarea datelor de la Registrul Comerțului.

Firma Editura Scrisul românesc SRL, controlată de Florea Firan, figurează acum ca radiată, însă la un moment dat a fost finanțată exclusiv de Ministerul Culturii și Cultelor.

„O să verific mâine”, a fost răspunsul prompt al noului ministru, Vlad Alexandrescu. Într-o seară teoretic liberă, discuția pe tema literaturii din penitenciare a continuat:

„Dacă scrii lucrări științifice, îți dă drumul mai repede din pușcărie. Cred că există o dorință de a modifica legislația pentru că este greu de presupus că pot să scrie lucrări cu adevărat științifice în închisoare. Trebuie să ai acces la arhive, la biblioteci, la surse. O lucrare științifică are niște exigențe foarte cunoscute, nu le inventăm noi acum. Criteriile de redactare și originalitate se cunosc în România din secolul XIX. Prin urmare, ideea că nu s-au stabilit încă aceste criterii este o obiecție care nu ține”.

În România nu există un regulament de aplicare al legii 254/2013 privind executarea pedepselor. Deținuții profită de acest vid legislativ și produc literatură științifică pe bandă rulantă.

Este evident că o editură care publică lucrări lipsite de originalitate și care pot să fie niște plagiate se decredibilizează. Se decredibilizează o dată, de două ori, de o sută de ori până va avea o reputație bine stabilită
Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii

Luni, ministrul Alexandrescu a răspuns la fel de amabil. „Firma e radiată. A fost, într-adevăr, o editură finanțată de minister până în 2008. Probabil, editura se menține din niște subvenții private și s-ar putea chiar ăsta să fie mecanismul. Să primească diverse subvenții de la pușcăriași pe baza cărora editează diverse cărți. Mai lăsați-mă să fac niște verificări și vă dau un răspuns scris”. ProSport a contactat din nou editura și răspunsul a fost: „Funcționăm pe Fundația Revista Scrisul românesc”.

În așteptarea răspunsului de la minister, un alt fir politic iese, discret, din poveste. Pe site-ul editurii, în colegiul redacțional figurează numele lui Adrian Cioroianu, actualul ambasador al României pe lângă UNESCO. Prezența fostului ministru de externe în editura care a publicat operele condamnaților Gheorghe Popescu și Mihai Stoica conține o coincidență bizară.

În aprilie 2015, în timpul scandalului de plagiat al lui George Copos – alt condamnat din Dosarul Transferurilor -, Cioroianu era decanul Facultății de Istorie. Unul dintre profesorii facultății, Stelian Brezeanu, avizaze două lucrări de-ale lui Copos, dar una dintre cărți semăna izbitor cu lucrarea de diplomă a fostului student al lui Brezeanu, Cătălin Parfene.

Citește continuarea mai jos.

Povestea cărților lui Copos poate fi citită aici.

Contactat atunci de ProSport, Brezeanu a declarat: „Decanul meu, Adrian Cioroianu, le-a văzut (n.red. – cărțile lui Copos) și totul a fost ok. El a fost de acord cu asta. Adrian a aprobat  ca decan (n.red. – Cioroianu este decanul Facultății de Istorie), eu sunt profesor consultant. A aprobat pentru că ăia cereau…De la tribunal, cei de la închisoarea lui cereau ca instituția să aprobe. Evident, a făcut-o Adrian Cioroianu”

Răspunsul lui Cioroianu, un mare fan al fotbalului?

Nu aveam cum să fiu de acord. Ori s-a exprimat dânsul greșit, ori au înțeles greșit ziariștii. Lucrarea nici nu a ajuns la mine, nu e specializarea mea. Nu văd de ce aș fi fost de acord. Domnul profesor, unul dintre cei mai mari bizantinologi ai noștri, a depus o cerere la noi la secretariat prin care cerea să adeverim că este profesor emerit al facultății și că poate coordona lucrări. Nu mai știu când a depus cererea, cred că anul trecut, prin toamnă. O să verific după Paște. Probabil că am semnat-o. La noi nu a venit lucrarea, nu e nevoie de acordul nostru ca lucrarea să fie tipărit”.

Numele lui Cioroianu iese acum din nou la iveală. O nouă entitate din care face parte contribuie la reducerea pedepselor condamnaților din Dosarul Transferurilor.

Este actualul ambasador o placă turnantă sau simpla victimă a unei coincidențe?

 

IV. Bibliografie: cont de Twitter

Încheierea cărții lui Mihai Stoica definitivează impresia de improvizație. La bibliografie sunt trecute site-ul UEFA, ghidul de statistici all-time pentru Liga Campionilor întocmit tot de UEFA și contul de Twitter al Champions League.
 

CITEȘTE MAI MULTE PASAJE DIN CARTEA LUI MIHAI STOICA ÎN GALERIA FOTO

 

„Eu i-am dus hîrtia lui Cioroianu. L-am rugat: „Băi, Adriane, e cineva care…”Cei de la editură mi-au cerut să fac un cuvânt înainte și să aibă garanția că lucrarea are acceptul unui profesor universitar. De aia m-am dus la Adrian. Aveau nevoie de ștampilă și parafă. De unde să scot eu parafa?”
Stelian Brezeanu, profesorul de istorie care a avizat cărțile lui Copos

Pe aceeași temă
Alex Piţurcă a marcat la Elena din Chişinău în faţa tuturor. Imagini explozive
Alex Piţurcă a marcat la Elena din Chişinău în faţa tuturor. Imagini explozive
Legea junglei pe şoselele din Ungaria: Şoferi de camioane, filmaţi cum intrau unul în altul pe autostradă VIDEO
Legea junglei pe şoselele din Ungaria: Şoferi de camioane, filmaţi cum intrau unul în altul pe autostradă VIDEO
Vaccinarea împotriva COVID-19, prilej de atac cibernetic. Cum fură hackerii datele personale în timpul pandemiei
Vaccinarea împotriva COVID-19, prilej de atac cibernetic. Cum fură hackerii datele personale în timpul pandemiei
„Nu va mai juca in playoff!” Vlad, out din poarta FCSB-ului dupa gafele facute! Becali a facut anuntul: „Nu il pot sustine in prostie!”
„Nu va mai juca in playoff!” Vlad, out din poarta FCSB-ului dupa gafele facute! Becali a facut anuntul: „Nu il pot sustine in prostie!”
Infectarea cu coronavirus după vaccinare. Când nu ne protejează vaccinul, explică un medic
Infectarea cu coronavirus după vaccinare. Când nu ne protejează vaccinul, explică un medic
S-a modificat schimbarea. Liviu Dragnea e în culmea fericirii. Va ieși din închisoare
S-a modificat schimbarea. Liviu Dragnea e în culmea fericirii. Va ieși din închisoare
Şoc în showbiz! Vedeta din România care a recunoscut că este BISEXUALĂ
Şoc în showbiz! Vedeta din România care a recunoscut că este BISEXUALĂ
Casă dărăpănată din chirpici, construită în 1950, scoasă la vânzare pentru 700.000 de euro, la Cluj
Casă dărăpănată din chirpici, construită în 1950, scoasă la vânzare pentru 700.000 de euro, la Cluj
Au fost ELIMINATE restricțiile în România! Anunțul lui Arafat
Au fost ELIMINATE restricțiile în România! Anunțul lui Arafat
Turcii au RIDICAT o dronă să o testeze. Ce s-a întâmplat în timpul experimentului este ȘOCANT
Turcii au RIDICAT o dronă să o testeze. Ce s-a întâmplat în timpul experimentului este ȘOCANT
Dacă ai această marcă TV, ai face bine să o returnezi dacă mai poți. E uluitor ce se întâmplă în fundal, fără acordul tău
Dacă ai această marcă TV, ai face bine să o returnezi dacă mai poți. E uluitor ce se întâmplă în fundal, fără acordul tău
BREAKING! ATAC terorist. Sunt ZECI de MORTI şi răniţi! Vestea ŞOC a zilei
BREAKING! ATAC terorist. Sunt ZECI de MORTI şi răniţi! Vestea ŞOC a zilei
Cum a ajuns Iulia Vântur celebră în India. Se credea că e datorită lui Salman Khan, dar adevărul e cu totul altul
Cum a ajuns Iulia Vântur celebră în India. Se credea că e datorită lui Salman Khan, dar adevărul e cu totul altul
Rareş Bogdan, anunț bombă pentru milioane de români: Florin Cîţu va veni cu o mare victorie
Rareş Bogdan, anunț bombă pentru milioane de români: Florin Cîţu va veni cu o mare victorie
EXCLUSIV. Cel mai bogat român a dat lovitura. Ce companie din Bucureşti a cumpărat şeful UiPath, cu o avere de 7 miliarde de dolari
EXCLUSIV. Cel mai bogat român a dat lovitura. Ce companie din Bucureşti a cumpărat şeful UiPath, cu o avere de 7 miliarde de dolari
Cea mai periculoasă băutură alcoolică pentru ficat. Un român consumă 85 de litri anual
Cea mai periculoasă băutură alcoolică pentru ficat. Un român consumă 85 de litri anual
Depășire criminală pe „Drumul Morții”, E85. Toate cele bune de la șoferul care a trecut pe lângă moarte! - VIDEO
Depășire criminală pe „Drumul Morții”, E85. Toate cele bune de la șoferul care a trecut pe lângă moarte! - VIDEO
Specia care ar putea dispărea din cauza nevoii uriașe de litiu pentru baterii de mașini electrice
Specia care ar putea dispărea din cauza nevoii uriașe de litiu pentru baterii de mașini electrice
Studiu: Maşinile electrice vor fi mai ieftine faţă de cele pe combustibil fosil până în 2027
Studiu: Maşinile electrice vor fi mai ieftine faţă de cele pe combustibil fosil până în 2027
BANCUL ZILEI – Camera ascunsă: ipostaze năucitoare cu nevasta și amantul
BANCUL ZILEI – Camera ascunsă: ipostaze năucitoare cu nevasta și amantul
Criminal în serie, scăpat de la moarte de Ceauşescu, acuzat că ucis din nou. „Îmi pun în cârcă omorurile“
Criminal în serie, scăpat de la moarte de Ceauşescu, acuzat că ucis din nou. „Îmi pun în cârcă omorurile“
S-au cunoscut în timpul unei partide de amor în trei, apoi au deschis o afacere. „Au făcut-o” chiar şi în România
S-au cunoscut în timpul unei partide de amor în trei, apoi au deschis o afacere. „Au făcut-o” chiar şi în România
Imagini +18! Vedete de la noi, PRINSE în timp ce făceau AMOR în public!
Imagini +18! Vedete de la noi, PRINSE în timp ce făceau AMOR în public!
Cine este, de fapt, polițista superbă care a primit mii de like-uri pe Facebook?
Cine este, de fapt, polițista superbă care a primit mii de like-uri pe Facebook?
FOTO. Daniela Crudu, într-un costum de baie minuscul! Și-a arătat trupul total
FOTO. Daniela Crudu, într-un costum de baie minuscul! Și-a arătat trupul total
FOTO. Loredana Groza, într-o ipostază rușinoasă pe internet! Gafa care i-a lăsat sânul la vedere
FOTO. Loredana Groza, într-o ipostază rușinoasă pe internet! Gafa care i-a lăsat sânul la vedere