EXCLUSIV: Tottenham i-a pregătit un salariu fabulos lui Chiricheș! Mișcarea pe care o gândesc frații Becali la Londra

  • Publicat:
  • Actualizat:
EXCLUSIV: Tottenham i-a pregătit un salariu fabulos lui Chiricheș! Mișcarea pe care o gândesc frații Becali la Londra

Laurențiu Reghecampf a făcut public aseară faptul că Steaua și Tottenham au ajuns la un acord în privința transferului lui Vlad Chiricheș. Suma pentru care se va realiza mutarea este 9,5 milioane de euro așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate.

ProSport a aflat și ce salariu va încasa jucătorul la Londra. Vlad Chiricheș va primi un salariu de 800.000 de lire sterline pe an, însă atunci când vor ajunge în Marea Britanie frații Becali vor încerca să obțină o sumă mai mare pentru jucător.

Asta deoarece comisionul pentru transfer nu există din pricina unor datorii pe care aceștia le au către Gigi Becali și pentru că cel care a intermediat transferul este un agent englez. Agenții vor încasa un comision de doar 10% din salariul încasat de fotbalist și ca atare impresarii vor încerca să negocieze cu cei de la Tottenham o remunerație mai mare pentru Chiricheș.

Aproximativ 10.000 de euro era salariul lunar primit de Chiricheș la Steaua.

Pe aceeași temă
Rușine!!! Alexandra Stan, fără lenjerie intimă în timpul concertului

Moruţan, statut schimbat la Istanbul: Imagini superbe după golul fabulos pe care l-a marcat VIDEO

A 100 victorie a lui Hamilton. Final palpitant la Marele Premiu al Rusiei

S-a ținut de cuvânt! Ce a făcut starul de 18 ani al lui Real Mardid pentru angajații fostului club, Rennes

Dacia DUSTER vs Lada Niva. Care din ele trece TESTUL RUGINII?

Gata! S-au hotărât! Ce nume au ales Gabriela Prisăcariu şi Dani Oțil pentru copilul lor. E puțin șocant…

Anamaria Prodan bagă spaima în amanta lui Reghe, avem IMAGINILE!

Veste cruntă despre Viorica de la Clejani! Adevărul despre starea ei

Alimentul-minune care „repară” ficatul bolnav. Ce să mănânci pentru un ficat sănătos

Planul DIABOLIC al lui Ceauşescu. Urma să se aplice în 1992 - FOTO

Și-a prins soția cu un alt bărbat. Răzbunarea soțului a fost „diabolică” - FOTO

Horoscop 27 septembrie. Viața acestei zodii se va schimba radical de azi

S-a aflat tot despre viaţa Ramonei Gabor din Dubai. Cu cine are o relaţie de ani de zile

BOMBA dimineții de la PFIZER! Șeful companiei, anunț ÎN MIEZ DE NOAPTE

Scandal major în jurul vaccinării. Oamenii de ştiinţă demisionează în masă

Procedura cosmetică comună care a desfigurat-o permanent pe Linda Evangelista. Cum arată acum fostul model

Filmul confuziei fatale din Maramureș: Orbit de gelozie, un tânăr a provocat un accident înfiorător, după ce i s-a părut că a văzut-o pe fosta iubită într-o mașină

Produse utile disponibile la Lidl începând de luni, 27 octombrie

Farul Constanţa învinge CS Mioveni cu 2-1, cu un gol marcat în ultimul minut suplimentar de joc

BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
Cum supraveghea Securitatea traseul Ceauşeştilor prin Capitală. Disperarea românilor de a ajunge în Vest

Atenţie, şoferi! Anunţul făcut de DRPCIV pe care trebuie să-l cunoască toţi conducătorii auto din România

Kelly din „Familia Bundy” a fost cu Brad Pitt în tinerețe. „Țeapa” pe care i-a dat-o actorului

Mihai Petre si Elwira Duda - povestea relației lor. Sunt căsătoriți de 13 ani

Dezvăluiri bombă în familia Becali! A avut o amantă și a lăsat-o însărcinată

Care sunt momentele în care se produc cele mai grave accidente rutiere. N-o să-ți vină să crezi!

Adelina Pestrițu, profesoara `bunelor maniere`, imagini incendiare în costum de baie! FOTO

FOTO. Nicoleta Luciu, transformată de intervențiile estetice! `Nu te mai recunoaștem`