EXCLUSIV | O echipă de tradiție din România e în colaps financiar. „Avem nevoie de bani, clubul e de vânzare pentru 1,3 milioane de euro”. Opt jucători sunt disponibili pentru transferuri

EXCLUSIV | O echipă de tradiție din România e în colaps financiar.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-o perioadă în care Gheorghe Ștefan, primarul orașului Piatra Neamț, are probleme cu legea, clubul la care a fost implicat în ultimii ani se zbate pentru supraviețuire. Ștefan este urmărit penal în „dosarul Microsoft” și este în arest preventiv în acest moment, iar Ceahlăul pare să se descurce din ce în ce mai greu cu banii.

Potrivit lui Viorel Măstăcăneanu, președintele Ceahlăului, clubul din Piatra Neamț este într-o situație financiară dificilă, iar conducerea caută soluții pentru găsirea unui nou investitor la club. „Avem nevoie de bani, motiv pentru care clubul este de vânzare. Putem chiar să cedăm acțiunile dacă va veni un investitor care să se angajeze că va plăti toate datoriile pe care Ceahlăul le are în acest moment. Este vorba despre suma de 1,3 milioane de euro, sumă ce reprezintă restanțele salariale față de jucători și față de staff-ul tehnic, precum și alte datorii față de furnizorii de servicii„, a spus Viorel Măstăcăneanu pentru ProSport.

Situația dificilă prin care trece clubul de pe locul 13 în Liga I i-a determinat pe cei din conducere să fie deschiși la propunerile pe care le primesc în ceea ce privește vânzarea fotbaliștilor. „Avem oferte sau intenții pentru discuții privind transferul jucătorilor Dumitraș, Marc, Popadiuc, Ștefănescu, Ichim, Achim, Chitoșcă și Margină. Sunt interesate cluburi din România, dar și din străinătate: Kazahstan, Rusia sau Belgia„, a spus Măstăcăneanu, cel care promite însă fanilor nemțeni că nu va permite deocamdată decât despărțirea de maximum trei dintre acești fotbaliști.

În vară, prețul pentru vânzarea clubului era de 600.000 de euro

Cei care se ocupă de destinele clubului din Piatra Neamț nu sunt la prima încercare de a vinde. În luna august, ProSport a scris despre intențiile Ceahlăului de a-și găsi un nou investitor principal. La acel moment, clubul avea datorii reprezentând prime și salarii restante pentru jucători și staff de circa 225.000 de euro, iar datoriile către furnizorii de servicii erau cifrate la 350.000 de euro. Chiar și așa, cei din Consiliul de Administrație căutau să obțină și circa 170.000 de euro pentru pachetul majoritar de acțiuni.


Viitorii proprietari ai clubului vor putea beneficia de una dintre cele mai moderne baze de pregătire din România, Ceahlăul fiind una dintre primele echipe care și-au modernizat stadionul și terenurile de antrenament

Ceahlăul Piatra Neamț este un club înființat în 1919 la inițiativa unor elevi de la Liceul „Petru Rareș”. A promovat pentru prima dată în „Divizia A” în 1993, iar în 1999 a avut loc poate cea mai mare performanță din istoria clubului. Ceahlăul a jucat în Cupa Intertoto cu Juventus Torino și a fost eliminată de „Bătrâna Doamnă” fără să fie învinsă. În fața unui stadion plin, la Piatra Neamț, Ceahlăul a remizat 1-1 cu Juventus (goluri Scânteie, respectiv Tacchinardi), iar returul a fost terminat la egalitate 0-0.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…