EXCLUSIV** Copos l-a readus pe căpitan: Lazăr, titular cu Brănești? A revenit la antrenamentele echipei

Redactor:
Robert Zamfir
EXCLUSIV** Copos l-a readus pe căpitan: Lazăr, titular cu Brănești? A revenit la antrenamentele echipei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lazăr a revenit la antrenamentele primei echipe, după scandalul
SMS-ului din Turcia. La finalul partidei cu Universitatea Craiova,
Copos a declarat că Rapid are nevoie de Lazăr și, ca atare, a
hotărât ca acesta să revină în cadrul lotului.

„Jucăm din trei în trei zile, avem un program foarte
dificil și un jucător de valoarea lui Lazăr ne poate ajuta foarte
mult pe finalul acestui campionat”
, a declarat Copos
pentru ProSport

„Sunt alături de jucători, sunt oameni deosebiți, am toată
considerația pentru ei, chiar dacă astăzi ne-au supărat și nu au
luat trei puncte. Voi vorbi în această seară că membrii Consiliului
de Administrație, cred că Lazăr trebuie să revină, începând de
mâine, la echipă. Cât despre Marius Constantin este o decizie a
conducerii executive, dar Lazăr trebuie să vină la
echipă”
, a afirmat Copos după egalul cu Știința

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele