EXCLUSIV | Adio, FCSB! Fotbalistul după care Becali a alergat toată vara, la un pas de transferul carierei: „E un club care joacă în Liga Campionilor. Suma e mai mare decât ce oferea FCSB”

În această vară, fotbalistul a fost subiectul unui posibil transfer la FCSB,

Finanțatorul lui FC Botoșani, Valeriu Iftime, a recunoscut la ProSport Live negocierile cu un club important european pentru Olimpiu Moruțan, în vârstă de 18 ani, iar în aceeași intervenție a vorbit și despre înfrângerea cu FCSB de duminică seara.

FC Botoșani a revenit pe Arena Națională cu moralul ridicat, după ce a reușit pe cel mai mare stadion din țară să învingă Dinamo, scor 1-0. Totuși, FCSB s-a impus prin golurile lui Constantin Budescu și Forin Tănase, iar Valeriu Iftime a recunosut că echipei sale i-a lipsit șansa: „Cu FCSB am jucat, Steaua nu mai e la nivelul nostru. Când îi dai lui Budescu asemenea ocazii… noi cumva fricoși și cu puțină neșansă am pierdut. Dacă Buș sau Roman ar fi lovit mai bine… Eu cred că am făcut cel mai bun meci al nostru din deplasare. CFR Cluj e mai solidă. Bine, accidentul de la Timișoara ne pune în gardă pe toți și vedem că sunt și ei vulnerabili, dar cred că cei de la Cluj sunt mai bine formatați și au și un antrenor care știe să gestioneze bine momentele”, a declarat Iftime la ProSport Live.

În această vară, Olimpiu Moruțan a fost subiectul unui posibil transfer la FCSB, negocierile cu Botoșani fiind extrem de dure. După lungi tatonări, totul a căzut din cauza sumei de transfer, dar și din cauza procentului dintr-un eventual transfer cerut de moldoveni, lucru cu care Gigi Becali nu a fost de acord.

După ce FCSB a devenit o destinație inaccesibilă pentru Moruțan, moldovenii au pornit discuțiile cu un alt club, de această dată din afara țării. Valeriu Iftime nu a numit clubul, dar din spusele patronului Botoșaniului este vorba despre o echipă importantă care evoluează în Liga Campionilor„De venit o să mai vină, a venit deja un argentinian, un mijlocaș care are drept de joc de etapa următoare. Sincer nu știu cum îl cheamă și mai e unul pe care-l știe Costel (n.r. Costel Enache), un copil, care a jucat prin Italia și e pe la loturile noastre naționale Discuțiile cu Moruțan sunt avansate cu un club european, care joacă în Liga Campionilor. Au negociat cu noi, au negociat și cu jucătorul, dar le-am spus că nu ne grăbim, pentru că el nu pleacă cel puțin până în iarnă. Eu am o convenție cu respectivul club să nu comentăm și apoi am rămas cu un gust neplăcut după ceea ce a fost cu FCSB. Suma de transfer e mai mare decât ce a oferit FCSB, procentul din transfer e exact ceea ce ne dorim noi și el va rămâne până termină liceul. În două săptămâni dacă nu semnăm înseamnă că e o problemă”, a declarat Iftime la ProSport Live

400.000 de euro e cota lui Moruțan

7 meciuri și 2 pase de gol a bifat Moruțan de la începutul sezonului

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Când va avea 18 ani, trecem pe turbo”. STENOGRAME explozive despre metoda prin care Andrew Tate ar fi atras minore
Mediafax
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Cancan.ro
Rusia a lovit sediul principalului serviciu secret al Ucrainei. O dronă a ajuns în biroul șefului SBU
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
Ce avere are Prințul Marco de la Insula Iubirii, de fapt. Câte clase a terminat
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania